
Luni, 11 ianuarie, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila-Biroul de Investigaţii Criminale l-au adus la cercetări pe minorul C. M. (17 ani), din municipiul Brăila, care este suspectat de comiterea unui furt din locuinţă.
Judiciariştii au stabilit că acesta, împreună cu Olteanu Valentin Dănuț (25 de ani), tot din municipiul Brăila, ar fi pătruns prin efracţie, în noaptea de 25 spre 26 decembrie 2015, în locuinţa unei brăilence şi ar fi sustras bijuterii din aur, bani şi obiecte electronice (ipad, laptop, telefoane mobile etc.) în valoare totală de aproape 70.000 de lei.
Împotriva minorului a fost emisă ordonanţă de reţinere, pentru 24 de ore, fiind încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Brăila, iar astăzi a fost prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Cei doi ar mai fi comis un astfel de furt în municipiul Braşov, pentru care tânărul de 25 de ani a fost arestat preventiv de către Judecătoria Braşov, la data de 28.12.2015, când minorul a fugit, sustrăgându-se cercetărilor.