Actualitate

Minor de 16 ani arestat preventiv pentru 11 infracțiuni de furt calificat

Minor de 16 ani arestat preventiv pentru 11 infracțiuni de furt calificat

La data de 08 martie 2021, la ora 00.15 polițiști din cadrul Biroului Ordine Publică au depistat în interiorul unui chioșc alimentar de pe raza municipiului Brăila, pe un minor, în vârstă de 16 ani, din Brăila.

În urma investigațiilor efectuate de către polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale a rezultat că acesta ar fi pătruns, prin efracție, în interiorul unui chioșc, împreună cu alți doi tineri, de unde ar fi sustras suma de 200 de lei. De asemenea, acesta ar fi mai săvârșit în perioada 24.11.2020-05/06.03.2021 alte zece acte materiale de furt calificat, 8 din societăți comerciale și 2 din locuințe.

Totodată, polițiștii au investigat și complicitatea unui tânăr, în vârstă de 29 de ani, din județul Vaslui, la 2 dintre cele 11 acte de furt calificat.

La data de 8 martie 2021, polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale l-au reținut pe minor și pe complicele său, pentru 24 de ore.

Ieri, instanța a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila și a dispus față de minor măsură arestării preventive, pentru o perioadă de 30 de zile.

Acesta a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.

Față de complicele său, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila a dispus măsura controlului judiciar.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •