
Miercuri, 2 noiembrie, la ora 13.50, o brăileancă în vârstă de 37 de ani a sunat la numărul de urgență 112 și a anunțat că pe strada Oborului din cartierul Obor, s-a produs un accident rutier.
Echipajul polițiștilor deplasat la fața locului au stabilit că femeia în vârstă de 37 de ani, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe strada Oborului, la intersecția cu Strada Anton Pann, l-a acroșat cu oglinda pe un minor în vârstă de 9 ani, care a traversat strada prin loc nepermis și fără să se asigure.
Copilul a fost preluat de un echipaj SMURD și transportat la UPU Brăila pentru a primi îngrijiri medicale.
[quote]Șoferița a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind alcoolemie zero. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă[/quote], a declarat Laura Dan, purtător de cuvânt al IPJ Brăila.