
Sâmbătă, grupa de minivolei de la CS Sport Plus Brăila, a susținut un meci de verificare cu CSM Rm. Sărat, liderul seriei B din campionatul național de minivolei fete, născute 2004-2005. În final, după șase seturi, fetele de la Rm. Sărat au înclinat balanța în favoarea lor, adjudecându-și Cupa de Iarnă, acțiune organizată de Sport Plus Brăila și sprijinită de DJST Brăila.
După problemele pe care le-a avut cu parteneriatul cu CSM Brăila, prin care Sport Plus și-a pierdut majoritatea jucătoarelor, care au preferat să rămână la CSM, în acest sezon clubul condus de Costi Baciu a format o nouă grupă de minivolei, cu care a preferat să nu se înscrie în competiția națională, pentru că fetițele nu erau încă pregătite pentru participarea la competiții oficiale. În schimb s-au organizat astfel de jocuri, prin care sportivele să progreseze și să se pregătească pentru sezonul viitor.
La acest moment, lotul CS Sport Plus Brăila este format din următoarele jucătoare: Slătineanu Andreea, Popa Alina, Jantea Emilia, Mărgărit Cătălina, Dobrin Alexandra, Strat Cosmina, Răuță Andra, Vârtosu Ioana, Miron Teodora, Moșescu Andrea. Aceste micuțe jucătoare sunt pregătite de fosta jucătoare de la Braiconf Brăila și CSM Comision Brăila, Elena Ivan. De menționat că Elena Ivan joacă în acets sezon la echipa CSU Galați, în seria Est din Divizia A2.
[quote]Mobilitățile echipelor de volei la vârste mici, dincolo de competiții oficiale, sunt limitate la acțiuni în cadrul cluburilor. Numai relațiile dintre echipe și susținerea părinților fac să se întample astfel de întreceri de pregătire. Sport Plus Brăila se bucură că a reușit să aibă în trei ani de existență relații bune cu majoritatea cluburilor din zonă. Atât lotul de minivolei, cât și cel de speranțe trebuie îmbunătățit numeric până în primăvară. Încercăm să construim un nucleu de 10-12 jucătoare, născute în anii 2003-2005, pe care să ne bazăm în viitor, a declarat Costi Baciu[/quote], președintele CS Sport Plus Brăila.
Singura echipă din Brăila înscrisă într-un campionat organizat de Federația Română de Volei, este echipa de minivolei de la CSM Brăila, formată în mare parte din jucătoare care au început voleiul la Sport Plus, dar care din păcate este foarte aproape de a rata calificarea la faza semifinală, după ce în primele două turnee n-au reușit decât două victorii, în fața celor de la LPS Focșani.