
Deși a fost vehiculat în mai toate variantele de Guvern ca ministru al economiei, deputatul brăilean Mihai Tudose nu se mai regăsește printre propunerile pentru Guvernul Sorin Grindeanu. În prezentarea noilor miniștrii, președintele PSD, Liviu Dragnea, a spus că l-a rugat pe Tudose să rămână alături de el în Camera Deputaților și să supervizeze activitatea Guvernului.
Noul Guvern, propus de PSD-ALDE, are în componență 24 de miniștri, dintre care doi dețin și funcția de vicepremier, și doi miniștri delegați. În Guvernul propus de majoritatea parlamentară, opt funcții de ministru sunt deținute de femei.
Miniștrii propuși de PSD:
* Ministrul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și al Fondurilor Europene — Sevil Shhaideh, viceprim-ministru, pe care Liviu Dragnea o propusese inițial pentri funcția de prim-ministru, propunere refuzată de Klaus Iohannis.
* Ministrul Economiei — Alexandru Petrescu. Cel care va ocupa portofoliul pe care până azi era vehiculat că-l va ocupa vicepreședintele PSD Mihai Tudose, este în prezent directorul general al Poştei Române și a fost director al CFR Călători, dar a activat și în sectorul bancar în Marea Britanie.
* Ministrul pentru Românii de Pretutindeni — Andreea Păstârnac. S-a născut la 24 septembrie 1967, la Brașov și a absolvit Facultatea de Filologie, la Universitatea București (1990) și a făcut studii aprofundate de masterat în domeniile: limba și literatura ebraică și relații internaționale (Orientul Apropiat), la Universitatea Ebraică din Ierusalim, Israel (1995). A mai absolvit un curs de perfecționare în domeniul relațiilor externe, la Academia Diplomatică, Ministerul Afacerilor Externe (1994) și un curs de perfecționare în domeniul problematicii Orientului Mijlociu, Ministerul Afacerilor Externe, Israel (2003). Din 2006 până în 2011, a fost ambasador al României în Cipru, iar în septembrie 2013 a devenit ambasador al României în Israel.
* Ministrul delegat pentru Fonduri Europene — Mihaela Virginia Toader. A absolvit cursurile Facultății de Drept din cadrul Universității „Nicolae Titulescu” în 2002. În 2005, a absolvit Masterul „Spațiul Public European”, din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București. Din 2010 până în martie 2013, când a devenit director la Unitatea de Analiză, Programare și Evaluare în cadrul Ministerului Fondurilor Europene, a fost director în cadrul Secretariatului General al Guvernului.
* Ministrul delegat pentru Afaceri Europene — Ana Birchall. Deputatul Ana Birchall s-a născut la 30 august 1973 în orașul Mizil, județul Prahova. Licențiată în Științe Juridice, Universitatea București, Facultatea de Drept (1996). Este membru PSD din 2005. A fost șeful Departamentului de Educație și Cercetare PSD (2007-2009); secretar executiv pe probleme de tineret și egalitate de șanse (2005-2007). În prezent este consilier pe probleme de politică externă al președintelui PSD și secretar executiv pe probleme de relații internaționale. Secretar General Adjunct (Relații Internaționale) al PSD; vicepreședinte Organizația Județeană Vaslui a PSD.
* Ministrul Afacerilor Interne — Carmen Daniela Dan. Carmen Daniela Dan s-a născut la 9 octombrie 1970, la București. A absolvit Liceul de filologie-istorie ”Zoia Kosmodemianskaia” din București, în anul 1989, apoi a urmat Facultatea de Drept, la Universitatea Ecologică București. În iulie 2000, a susținut examenul de licență la Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza. A fost secretar la CPUN (mart.-sept. 1990); secretar la Școala gen. nr. 3 Videle (sept. 1990 — iul. 1996); referent la Banca Agricolă — Agenția Videle (iul. 1996 — nov. 2001); teller front office la Banca Raiffeisen — Agenția Videle (nov. 2001 — iul. 2002); consilier juridic la Consiliul Județean Teleorman — Serviciul Juridic și Contencios (iul. 2002 — dec. 2010); director executiv la Consiliul Județean Teleorman — Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor al Județului Teleorman (dec. 2010 — iun. 2012); subprefect al județului Teleorman (15 iun. 2012 — 13 mart. 2014) și prefect al județului Teleorman, în perioada 13 mart. 2014-22 oct. 2016.
* Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale — Petre Daea. Petre Daea s-a născut la 2 noiembrie 1949, la Șișești, județul Mehedinți. A absolvit Facultatea de Agronomie Timișoara (1973), specializarea inginer agronom. A absolvit Institutul de Pregătire a Cadrelor de Conducere din Economie și Administrație (1982-1983). Este doctor în agronomie. Membru PSD din 2001. Secretar de Stat în Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor (mart. 2002-iul. 2004). Ministru al Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale (iul.-dec. 2004).
* Ministrul Apărării Naționale — Gabriel Leș. Gabriel-Beniamin Leș s-a născut la 23 decembrie 1975 și este senator de Satu Mare. Este licențiat în Economie, specializarea Marketing la Universitatea de Vest Timișoara și deține un masterat în „Managementul financiar contabil și juridic al firmei”. În 2009, a ocupat funcția de subprefect al județului Satu Mare, iar din 2 decembrie 2013 și până în octombrie 2015, a deținut funcția de director executiv al Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) Satu Mare. A fost numit secretar de stat la Departamentul pentru armamente în cadrul Ministerului Apărării Naționale (MApN), în perioada octombrie 2015 — octombrie 2016, structura ce se ocupă, printre altele, de înzestrarea forțelor armate.
* Ministrul Culturii și Identității Naționale — Ionuț Vulpescu. Ioan Vulpescu s-a născut la 17 iunie 1976. A absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, urmată de un master în Doctrină și Cultură. Și-a susținut doctoratul în Filosofie la Universitatea din București. În perioada 2000-2004, a fost expert la Departamentul de Cultură — Culte din cadrul Administrației Prezidențiale. Din 2004, a fost consilierul fostului președinte Ion Iliescu, în prezent președinte de onoare al PSD. A fost secretar executiv al PSD, desemnat cu strategiile politice. În septembrie 2012, a fost numit, de către premierul Victor Ponta, membru al consiliului de conducere al ICR, fiind revocat din funcție la 28 ianuarie 2013, după câștigarea unui mandat de deputat în Parlamentul României. A mai fost ministru al culturii în Guvernul Ponta, în perioada decembrie 2014-noiembrie 2015.
* Ministrul Educației Naționale — Pavel Năstase. Profesorul universitar doctor Pavel Năstase s-a născut la 6 decembrie 1951. În perioada februarie 2012 — februarie 2016 a fost rector al ASE, iar în ianuarie 2016, Pavel Năstase a fost ales președinte al Senatului Universitar al ASE pentru mandatul 2016-2020.
* Ministrul Cercetării și Inovării — Șerban Constantin Valeca. Născut pe 23 iunie 1956, la București, este de profesie inginer și a fost deputat PSD la finalul mandatului 1996-2000. Din 2008 este senator de Argeș.
* Ministrul Finanțelor Publice — Viorel Ștefan. Viorel Ștefan s-a născut la 26 iulie 1954, la Mitoc, în județul Botoșani și a absolvit Facultatea de Științe Economice, Universitatea „Al. I. Cuza” Iași, în 1980, iar în 2002, a susținut doctoratul în economie, la Universitatea „Dunărea de Jos” Galați. Este parlamentar de Galați din 1996.
* Ministrul Justiției — Florin Iordache. Florin Iordache s-a născut la 14 decembrie 1960, la Caracal, județul Olt și a absolvit cursurile Facultății de Mecanică din cadrul Universității Craiova. Este deputat PSD din anul 2000 și la finalul mandatului trecut a îndeplinit interimar funcția de președinte al camerei Deputaților.
* Ministrul Apelor și Pădurilor — Adriana Petcu. Buzoianca Adriana Petcu va conduce Ministerul Apelor şi Pădurilor. Petcu este director al Direcţiei Apele Române Buzău-Ialomiţa din martie 2010. Soţul Adrianei Petcu, Stănel Petcu, este inginer şef la AN Apele Române şi ABA Buzău-Ialomiţa.
* Ministrul Muncii și Justiției Sociale — Lia Olguța Vasilescu. Lia Olguța Vasilescu s-a născut la 18 noiembrie 1974, la Craiova. A absolvit Facultatea de Litere și Istorie din Craiova, specializarea româno-italiană, în 1997, și Colegiul Național de Apărare în 2001. În 2007, a obținut un doctorat în Sociologie la Universitatea București. Din 2009, este lector asociat la Universitatea de Vest din Timișoara. În perioada 1997-2000, a desfășurat activitate jurnalistică, fiind redactor, șef de departament și redactor șef adjunct la cotidianul „Cuvântul Libertății” din Craiova. Aleasă primar al Craiovei pentru a doua oară în iunie 2016, a renunțat la funcția de primar pentru cea de deputat.
* Ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale — Augustin Jianu. S-a născut la 23 mai 1986. A absolvit Liceul de Informatică „Ștefan Odobleja” din Craiova (2005), Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității „Politehnica” din București (2011) obținând licența de inginer în automatică și informatică aplicată. A fost consilier al ministrului pentru Societatea Informațională (aug. 2012-mai 2014). Din mai 2014, este director general al Centrului Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică — CERT-RO, instituție publică, cu personalitate juridică, înființată prin Hotărâre de Guvern în 2011, ca structură independentă de expertiză și cercetare-dezvoltare în domeniul protecției infrastructurilor cibernetice, în coordonarea Ministerului pentru Societatea Informațională.
* Ministrul Sănătății — Florian Bodog. Născut pe 6 septembrie 1971, este senator de Bihor din anul 2012. În anul 1997 a absolvit la Universitatea din Oradea, Facultatea de Medicină şi Farmacie și din 2001 este doctor în ştiinţe medicale. A fost manager al Spitalului Clinic Județean Oradea (2009-2010); director în Ministerul Sănătății — Direcția Sănătate Publică și Control în Sănătate Publică (2010-2011); director de cabinet în Ministerul Sănătății — Cabinetul ministrului (2011-mai 2012); director în Ministerul Sănătății — Direcția Sănătate Publică și Control în Sănătate Publică (mai 2012); secretar de stat la Ministerul Sănătății (23 mai 2012-19 dec. 2012).
* Ministrul Tineretului și Sportului — Marius Alexandru Dunca. În vârstă de 36 de ani, a fost vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), iar în perioada decembrie 2007 – decembrie 2008 a fost consilier în Cabinetul Europarlamentar, Parlamentul European. Marius Alexandru Dunca s-a născut în 1980 în Braşov, unde a absolvit în anul 2004 Universitatea Transilania – Braşov, profilul inginerie, după care a urmat studii postuniversitare în cadrul aceleaşi instituţii – Specializarea Protecţia şi managementul mediului.
* Ministrul Transporturilor — Răzvan Alexandru Cuc. Alexandru-Răzvan Cuc s-a născut la 4 decembrie 1983. Este licențiat în economie, la Universitatea Americană, București (2002 — 2006) și licențiat în drept, la Facultatea de Drept și Administrație Publică, Universitatea Hyperion, București (2009 — 2012). A fost director general, Zona Liberă Giurgiu (din 2012) și consilier județean PP-DD din 2012. Alexandru-Răzvan Cuc a fost numit secretar de stat la Ministerul Transporturilor, prin decizie a premierului Victor Ponta, din data de 20 octombrie 2015. A îndeplinit această funcție până la 30 mai 2016. Din decembrie 2016 este deputat de Giurgiu.
* Ministrul Consultării Publice și Dialogului Social — Gabriel Petrea. Vehiculat inițial la Ministerul Tineretului și Sportului, Gabriel Petrea s-a născut la 30 octombrie 1984, la Focșani, județul Vrancea. Este licențiat al Facultății de Automatică și Calculatoare București din cadrul Universității Politehnica București (2008). Doctorat în Management Organizațional (Universitatea Politehnica București, 2012). A fost viceprimar la Primăria Sectorului 6 București (2012-2015) și consilier local la Primăria Sectorului 6 București (2016).
* Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat — Florin Nicolae Jianu. Florin Nicolae Jianu este preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNÎPMMR). A ocupat funcţia de preşedinte al Patronatului Tinerilor Întreprinzători din România, iar la nivel european a fost preşedinte al Tinerilor Antreprenori din UE (JEUNE). În 2014, timp de 10 luni activitatea sa a vizat mediul guvernamental, fiind numit ministru pentru IMM-uri, mediul de afaceri şi turism, implicându-se direct în nouă lege dedicată IMM-urilor, strategia pentru mediul de afaceri 2014-2020, programul cu privire la integrarea tinerilor absolvenţi pe piaţa muncii şi dezvoltarea activităţii IMM-urilor, plasarea României ca hub Sud-Est european, Legea crowdfunding, Legea business angel, Legea dedicată incubatoarelor de afaceri şi Instituţia mediatorului de credite. FlorinNicolae Jianu s-a născut la Slatina, judeţul Olt, la 30 decembrie 1976. A absolvit Facultatea de Matematică din cadrul Universităţii din Bucureşti – Departamentul de Matematici Aplicate (secţia engleză) şi a urmat studiile de masterat din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti. După terminarea facultatii, acesta a lucrat în cadrul Preşedinţiei României pe poziţia de coordonator programe teritoriu.
* Ministrul Turismului — Mircea Titus Dobre. Mircea Titus Dobre, s-a născut la Constanţa pe 20 decembrie 1978 şi este la al doilea mandat de deputat PSD. Tatăl său, Mircea Dobre este consilier PSD în Constanța. Familia deţine firma Dobre şi Fiii, care a câştigat în trecut mai multe contracte cu Consiliul Judeţean Constanţa pentru programul Laptele şi cornul.
Miniștrii propuși de ALDE:
* Ministrul Mediului — Daniel Constantin, viceprim-ministru. Co-președinte al Alianței Liberalilor și Democraților (ALDE), Daniel Constantin s-a născut la 26 iunie 1978, la Pitești. Este de profesie inginer, urmând cursurile Facultății de Zootehnie din cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București (1997-2002). În 2003 a devenit consilier la Cabinetul secretarului de stat pentru integrare europeană din cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale (MAPDR). În calitate de coordonator al Corpului Consilierilor de Integrare Europeană din cadrul Ministerului Agriculturii (2003-2006) a avut responsabilități legate de negocierea pachetului financiar acordat României pentru Agricultură, de reforma Politicii Agricole Comune (PAC), dar și de negocierile privind cadrul financiar 2007-2013. După 2006 a fost angajat la firme de consultanță pentru atragerea fondurilor europene. A lucrat ca evaluator independent la Banca Mondială în cadrul Proiectului Makis (2007-2009) și a fost administrator al societății Roadvision și director general al Provom SRL (2008-2009). S-a aflat la conducerea Agenției de Plăți și Intervenții pentru Agricultură (APIA) (aprilie-octombrie 2009). A fost ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale în Cabinetul Ponta, din 7 mai 2012 până pe 5 martie 2014. A fost vicepremier și ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale în Cabinetul Ponta III (5 martie — 16 decembrie 2014) și ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale în Cabinetul Ponta IV (16 decembrie 2014 — 17 noiembrie 2015).
* Ministrul Afacerilor Externe — Teodor Meleșcanu. Veteranul Guvernului Grindeanu, s-a născut la 10 martie 1941, în localitatea Brad, județul Hunedoara. Este licențiat al Facultății de Drept, Universitatea București (1964). A urmat cursuri postuniversitare de relații internaționale în cadrul aceleiași instituții (1964-1966). A absolvit cursuri în cadrul Institutului Universitar de Înalte Studii Internaționale din Geneva (1967-1970). Din 1973, este doctor în Drept Internațional la Universitatea din Geneva. A fost ministru al Afacerilor Externe în Guvernul Nicolae Văcăroiu, în perioada 19 noiembrie 1992 — 11 decembrie 1996. Începând din 1992, a predat, ca profesor universitar doctor, Drept internațional public la Facultatea de Științe Politice a Universității București. Din 5 aprilie 2007, a fost numit în funcția de ministru al Apărării Naționale în Guvernul Tăriceanu, funcție ocupată până la 22 decembrie 2008. În perioada 15 ianuarie — 29 februarie 2008, a fost ministru interimar al Justiției. La 26 februarie 2012, a fost propus de președintele Traian Băsescu pentru funcția de director al Serviciului de Informații Externe (SIE). La 28 februarie 2012, a fost validat în această funcție de plenul reunit al Parlamentului, cu 238 de voturi pentru și unul împotrivă. La 5 martie 2012, și-a prezentat demisia din funcția de senator, în urma validării sale în funcția de director al SIE.
* Ministrul Energiei — Toma Petcu. Florin-Toma Petcu s-a născut la 29 aprilie 1978 și este deputat de Giurgiu. A absolvit Facultatea de Construcții Hidrotehnice la Universitatea Tehnică de Construcții București (2001) și un master în management public (2006). În perioada aprilie — august 2013, a ocupat poziția de director al Direcției de Insolvență la Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS). A fost, de asemenea, subprefect de Giurgiu, în intervalul octombrie 2013 — iulie 2014. Din decembrie 2014 până în mai 2016, a fost președinte al Agenției Naționale pentru Protecția Mediului.
* Ministrul pentru Relația cu Parlamentul — Grațiela Gavrilescu. Grațiela Leocadia Gavrilescu s-a născut la 24 iunie 1966, la București. A absolvit cursurile Facultății de Tehnologie Petrochimică — Universitatea de Petrol și Gaze Ploiești (1989). A efectuat studii postuniversitare în mai multe specializări: marketing industrial — Institutul de Management București (1992); probleme de medicina muncii — Institutul de Medicină București (1994); management în administrația publică locală — Institutul Național de Administrație București (2007). A fost membru în Consiliul Director al AJOFM Prahova și vicepreședinte al CNIMM Ploiești (2000-2004). A fost viceprimar al municipiului Ploiești (2004-2007).