Europarlamentarul Mihai Tudose a participat alături de Sorin Grindeanu la vizita de la Podul suspendat peste Dunăre, unde a declarat că inaugurarea podului, anunțată pentru data de 6 iulie, este un ”vis împlinit” al locuitorilor din Brăila, Tulcea și Galați.
Tudose are meritul că în ultima sa zi de mandat de premier al României a forțat semnarea contractului pentru realizarea acestui Pod suspendat peste Dunăre.
În prima fază Podul va asigura legătura între Brăila și Măcin, în județul Tulcea, iar până la sfârșitul anului drumul de legătură va ajunge până la Jijila, în județul Tulcea.
”Din ‘84, toată lumea a spus ca vrea să facă Podul. Sunt convins ca toți cei care au spus că doresc să facă chiar ar dori să facă, mai puneți dumneavoastră niște ghilimele pe ici pe colo, dar toată lumea a vrut să-l facă. Primul demnitar care a făcut ceva concret a fost Sorin Grindeanu când a fost prim-ministru. În februarie 2017, a venit la Brăila, a preluat și domnia sa ca prim-ministru problema și în înțelegerile cu Consiliul Județean Tulcea, pe programul Deltă, s-au alocat niște bani de la programul ITI Delta Dunării pentru construcția acestui pod pe conectivitate. Și pe mandatul domnului Grindeanu s-a asigurat finanțarea. Apoi, după cum știți, eu m-am chinuit să fac restul. Că tot am folosit cuvântul chinuit, după aia au mai fost unii care s-au chinuit să-l blocheze. Că nu le plăcea din diverse motive, din păcate unele chiar au fost politice, blocaje politice, să nu cumva să semneze cineva această lucrare. Cert este că acuma noi suntem pe pod. Vorbim despre o amânare de o săptămână. Până la urmă este o victorie a României și un vis împlinit! Eu am crescut pe malul Dunării. Am văzut de multe ori salvări care veneau de la Măcin, de la Tulcea, care stăteau cu bolnavul pe malul tulcean dorind să ajungă la un spital la Galați sau Braila și nu treceau din cauza sloiurilor de gheață sau a ceții. E o victorie a locuitorilor acestor meleaguri până la urmă”, a declarat Mihai Tudose.
La rândul său, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu a spus că toată această lucrare nu va fi finalizată până când nu se va finaliza Drumul Expres Brăila – Galați care va trebui să ducă și spre dezvoltările celelalte, adică Drumul Expres Brăila – Focșani și Drumul Expres Brăila – Buzău.
Drumul Expres Brăila – Galați (10,76 km) pornește din drumul de legătură brăilean al podului peste Dunăre și se încheie la intersecția cu DN2B, în zona Movileni, din județul Galați. Construcția Drumului Expres Brăila – Galați a ajuns la un stadiu fizic de 67%.
Acest drum de mare viteză va reprezenta o alternativă viabilă pentru traficul greu de pe DN2B, va asigura o conexiune rapidă între cele două orașe, dar și cu podul suspendat peste Dunăre de la Brăila.


