
Sâmbătă seara, în jurul orei 20.00, la ieșirea din comuna Bărăganul spre județul Ialomița, s-a produs un accident de circulație, soldat cu decesul medicului Victoria Licsandru, aflată la volanul propriei mașini.
Un șofer în vârstă de 42 de ani, din Bărăganu, a intrat în depășirea unui TIR, însă nu ar fi apreciat corect distanța față de mașina condusă de femeie, care venea din sens opus. Impactul s-a produs la doar câțiva metri de hotarul dintre comuna Bărăganu și intrarea în județul Ialomița. Bărbatul a scăpat cu viață, fiind transportat la spital.
Impactul celor două autoturisme a fost frontal și violent, iar femeia, în vârstă de 60 de ani, care circula regulamentar pe sensul opus a decedat în urma ciocnirii autovehiculelor. Victoria Licsandru era medic de familie în comuna Racovița.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.