
Vineri de la ora 11.30, în Polivalenta brăileană, HC Dunărea a jucat un meci de pregătire în compania celor de la CSM Unirea Slobozia, devenită un partener tradițional pentru astfel de meciuri. După 60 de minute de joc, HC Dunărea s-a impus cu 35-28 (21-15).
După un început mai ezitant de meci, în care în primele șase minute echipa brăileană n-a marcat nici un gol, portărița Georgiana Martin Stoleru având 7 intervenții reușite, printre care și o aruncare de la 7 m la Ada Moldovan, Slobozia a căpătat curaj și s-a distanțat la patru goluri, 1-5 în minutul 10, după care Ramona Farcău a marcat trei goluri consecutive. Abia în minutul 15, Farcău a egalat pentru prima dată, scor 8-8, iar Slobozia a mai condus ultima dată la 8-10. Tot Farcău a marcat și golul de 10-10, iar în minutul 19 Raluca Irimia a adus prima dată Brăila în avantaj. Irina Simion a mai egalat o dată, după care Brăila n-a mai cedat avantajul, ajungând la 5 goluri avans în cinci minute, scor 16-11, după ce Ganichkina a transformat o aruncare de la 7 m. Până la pauză fetele Sandei Soare s-au distanțat la șase goluri, prima dată la scorul de 20-14, pentru ca după 30 de minute scorul să fie 21-15.
Repriza a doua a început foarte bine, cu Brăila înscriind patru goluri consecutive, în timp ce Slobozia a marcat prima dată în minutul 39, prin Cristina Nica. După 25-18 în minutul 43, în minutul 46 Alina Czeczi a mărit pentru prima dată avansul la 11 goluri, scor 29-18 dar Bondyreva a ratat un 7 m care putea face ca diferența să fie de 12 goluri, diferență care s-a înregistrat în minutul 50, când Czeczi a marcat pentru 32-20, iar Horjea a mărit imediat avansul la 13 goluri. Dar până la finalul jocului, pe fondul relaxării echipei brăilene, Slobozia s-a apropiat la șapte goluri, scor 35-28, cu patru reușite consecutive pe final. 
Pentru HC Dunărea au marcat: Alina Horjea -10 (1 de la 7 m), Ramona Farcău – 8 (1 de la 7 m), Ada Moldovan -5, Alina Czeczi -4 (1 de la 7 m), Adina Brot -3 (1 de la 7 m), Raluca Irimia -2, Yulia Ganichkina -2 (1 de la 7 m), Carmen Gheorghe -1. Pentru Slobozia cele mai multe goluri au fost marcate de Simion -5 și Dragut -4.
Antrenorii celor două echipe au luat decizia de a mai juca încă o repriză, în care Slobozia s-a impus cu 13-8, după 20 de minute jucate. În prim planul acestei ”mini-reprize” a fost Raluca Dascalete, care a marcat 6 din cele 13 goluri ale oaspetelor. Brăila a condus în această parte a jocului până la scorul de 5-4, după ce dascalete a marcat primul gol. Popescu a adus Slobozia în avantaj, 5-6, iar Stănciulescu a marcat pentru 6-13, cea mai mare diferență de scor în această parte a jocului, în care ultimele două reușite i-au aparținut Yuliei Ganichkina. 
Cele șase reușite ale Brăilei au fost realizate de: Nicoleta Safta -2, Yulia Ganichkina -4 și Carmen Gheorghe. În poarta Brăilei au apărat pe rând Gabriela Dobre și Elena Voicu, iar în teren Nicoleta Eșanu și Irina Marchidanu au jucat fără să marcheze vreun gol. Gabriela Perianu și Diana Axinte, ambele accidentate, nu au evoluat în acest meci, iar Lăcrămioara Stan, deși a fost prezenta la sală, este încă în recuperare după operația de menisc.
Următorul meci oficial pentru HC Dunărea Brăila este programat luni, 20 octombrie, de la ora 19.15, în deplasare la Corona Brașov.
