
La Brăila, peste 85 de polițiști acționează suplimentar, pentru desfăşurarea în condiții de liniște și siguranță a evaluării naţionale pentru absolvenții claselor a VIII-a.
Pentru prevenirea evenimentelor negative şi asigurarea desfăşurării în condiţii de linişte şi siguranţă a evaluării naţionale pentru absolvenții claselor a VIII-a, șeful Poliției Române, chestorul general de poliție Petre Tobă, a dispus suplimentarea dispozitivului curent care acționează pentru liniștea și siguranța comunității.
Astfel, după cum ne-a precizat Jenel Șogor, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brăila, ”pe durata Evaluării Naţionale, 88 de poliţişti vor acționa, zilnic, suplimentar faţă de activităţile dispozitivelor curente din teren. Din totalul efectivelor suplimentare care asigură măsurile de ordine în zona unităţilor de învăţământ din județul Brăila, 79 de poliţişti sunt de la structurile de ordine publică, 5 sunt poliţişti de la rutieră şi 4 de la alte structuri ale Poliției Române”.
Echipajele din teren acţionează pentru prevenirea faptelor antisociale și luarea măsurilor legale faţă de persoanele care, prin comportamentul sau activităţile pe care le desfăşoară, afectează climatul de siguranţă publică.
În acest sens, cele aproximativ 78 de centre de examinare sunt incluse în itinerariile de patrulare, iar poliţiştii rutieri acţionează pentru fluidizarea traficului, prevenirea accidentelor rutiere și a ambuteiajelor.