
În cursul zilei de marți, 13 iunie, poliţişti din cadrul Biroului Ordine Publică şi Biroul Rutier, sprijiniţi de luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, au acţionat, în municipiu şi în judeţ, pentru menţinerea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, prevenirea şi combaterea faptelor ilegale, precum şi a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
Cu această ocazie, poliţiştii au verificat 3 societăţi comerciale, au legitimat 45 de persoane şi au verificat 50 de autovehicule, fiind testaţi cu aparatul etilotest 20 de şoferi.
De asemenea, polițiștii au constatat 21 de contravenţii, pentru care au aplicat sancţiuni în valoare totală de peste 6.000 de lei, dintre care 17 în conformitate cu prevederile O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, şi 4 la Legea 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.