Sambata, 26 octombrie, a avut loc Conferinta Judeteana a PNTCD, la care au participat si 94 de membrii cu drept de vot, dar si invitati, reprezentanti ai organizatiilor locale ale Partidului Forta Civica, Partidul Miscarea Populara si Partidul Democrat Liberal.
Conferinta Judeteana a taranistilor a avut loc sambata la Teatrul „Maria Filotti”, in cadrul careia si-a desemnat noua conducere. Pentru functia de presedinte a existat o singura candidatura, cea a lui Laurentiu-Marian Chiru, consilier in cadrul Consiliului Local Municipal, care a fost reconfirmat pe functie. Pentru postul de prim-vicepresedinte a fost ales Gheorghe Chiru, consilier judetean, fratele presedintelui. Presedintele PNTCD Braila a prezentat activitatea filialei brailene din ultimii patru ani de mandate, amintind ca la alegerile locale din 10 iunie 2012 PNTCD a obtinut un post de consilier judetean si unul de consilier in Consiliul Local Municipal, pe listele Aliantei pentru Viitorul Brailei. Marian Chiru a precizat ca partidul se afla pe un trend ascendent in privinta numarului de membri, care s-a marit in ultimele doua luni cu 145 la judet si 68 in municipiu.
La Conferinta Judeteana a PNTCD Braila au participat secretarul general al Partidului National Taranesc Crestin Democrat, Bogdan Nastasie, vicepresedintele Iulian Ilie, liderul organizatiei judetene PNTCD Galati, George Codreanu, care detine si functia de vicepresedinte la nivel national.
De asemenea, au participat reprezentanti ai partidelor de dreapta din Braila: presedintele Partidului Forta Civica Braila, Marius Terzea, secretarul general al Partidului Miscarea Populara, Ionel Adetu si vicepresedintele PDL Braila, Reliana Bogdan.