
Ziua Naţională a României, 1 Decembrie, este sărbătorită în acest an într-un cadru sobru, cu manifestări la Casa Tineretului și spectacol susținut în care Muzica Militară și soliști ai Casei de Cultură, urmat de defilarea blocurilor de paradă militară și depunerea de buchete de flori la monumentul Ecaterinei Teodoroiu.
Programul manifestărilor dedicate Zilei Naționale:
Ora 10.00 – Casa Tineretului
Deschiderea manifestărilor dedicate Zilei Naționale a României
Rostire alocuțiune – Prefectul Județului Brăila, Dr. Ec. Vasilica Vîlcu
Spectacol susținut de Muzica Militară și soliștii Casei de Cultura
Ora 10.40 – Calea Călărașilor
Defilarea blocului de paradă militară – plutoane ale forțelor militare terestre și de marină
Program artistic susținut de Muzica Militară a Garnizoanei Brăila
Depunere buchete de flori la Monumentul eroinei Ecaterina Teodoroiu
Ora 11.00 – Parcarea Primăriei
Program de muzică populară susținut de soliștii Casei de Cultură a Municipiului Brăila și Ansamblul Popular “Baștina” al Republicii Moldova.
În parcarea Primăriei vor fi amplasate patru plase cu dimensiunea de 6/2 m fiecare, pe care, elevi de la Liceul de Artă „H. Darclee”, Consiliul Județean al Elevilor, Cercetașii României și de la Asociația Artevent, vor „broda” motive tradiționale specifice Transilvaniei, Moldovei, Dobrogei și Munteniei.
Motivele traditionale fac parte din tezaurul artei noastre populare. Fiecare motiv cusut pe plase are o formă, o mișcare, o culoare aparte și este plăcut ochilor. Motivele florale și diferitele forme geometrice se deosebesc de la o zonă la alta, uneori chiar și la satele învecinate diferența este mare. Sunt mii de obiecte care nu trebuie uitate cu câtă migală erau realizate. Să ne gândim la frumusețea farfuriilor sau a străchinilor smălțuite, ștergarele înflorate, covoarele țesute, scoarțele alese, fețe de masă din bumbac, fețe de perină cusute sau icoanele pictate pe sticlă în culori grăitoare. Tradiția trebuie dusă mai departe, explicând tinerei generații frumusețea tuturor datinilor, cântecului popular, tradițiilor meșterilor populari, celor ce știu să-și împodobească locuința cu diferitele lucruri lucrate manual la modul cel mai plăcut și care știu să încânte sufletele, se arată în comunicatul de presă al Primăriei Brăila.
De asemenea, un drapel cu lungimea de 18 metri va fi desfășurat în parcarea Primariei Municipiului Brăila. Toți brăilenii sunt așteptați să servească gratuit o porție de fasole, cârnați și murături.