La data de 03.04.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Tulcea împreună cu polițiști din cadrul S.C.C.O. Tulcea pun în aplicare, în patru dosare penale, 11 mandate de percheziție domiciliară pe raza județelor Tulcea, Brăila, Galați și Constanța, inclusiv într-o unitate de penitenciar. Cercetările se efectuează sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri mare risc și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse cu efecte psihoactive.
Din materialul probator administrat, a reieșit faptul că, opt suspecți, aflați în executarea unor pedepse cu închisoarea, au procurat (de la alți suspecți cercetați în cauză) și deținut în vederea comercializării diferite cantități de droguri de mare risc (MDMB-4en-PINACA) și substanțe cu efect psihoactiv (ADB – Butinaca) sub forma unor hârtii impregnate.
Audierile se vor desfășura la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Tulcea. Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor de penitenciare din cadrul Penitenciarului Tulcea, polițiștilor din cadrul IPJ Tulcea, BCCO Constanța, BCCO Galați și SCCO Brăila și polițiștilor de frontieră din cadrul Serviciul Teritorial al Politiei de Frontiera Tulcea. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Române.
Pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.