Miercuri, 27 septembrie a.c., polițiști din cadrul Serviciul de Investigații Criminale au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii.
Astfel, pe raza municipiului Brăila, polițiștii au depistat un bărbat, în vârstă de 48 de ani, din Brăila, urmărit la nivel național și internațional, pe numele căruia, Tribunalul Brăila, a emis mandat de executare a pedepsei închisorii, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani, de închisoare ca urmare a săvârșirii infracțiunii de contrabandă în formă calificată.
Acesta a fost încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranță Galați.