
Mâine, 2 august 2017, între orele 10.00 – 11.00, vor fi acționate toate sistemele de înștiințare/alarmare din județul Brăila. Exercițiile de verificare ale sistemului de înștiințare/alamare se vor desfășura lunar, în prima zi de miercuri din lună.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dunărea” al judeţului Brăila va desfăşura un exerciţiu pentru testarea şi verificarea echipamentelor din componenţa sistemului de înştiinţare, avertizare şi alarmare în situaţii de protecţie civilă.
În data de 02.08.2017, în localităţile Ianca, Romanu, Roşiori, Salcia Tudor, Scorţaru Nou, Siliştea, Stăncuţa, Surdila Găiseanca, Surdila Greci, Şuteşti, Tichileşti şi S.C. SETCAR S.A. Brăila, va fi declanşat mecanismul de înştiinţare a autorităţilor locale privind iminenţa producerii unor evenimente deosebite şi vor fi acţionate echipamentele de avertizare/alarmare a populaţiei, prin intermediul semnalelor acustice. În aceste localități vor fi prezenți și reprezentanți ai ISU Dunărea Brăila pentru monitorizarea activității.
Locuitorii din întreg județul vor auzi semnalul de alarmare, compus din 5 sunete a câte 16 secunde fiecare, în intervalul orar 10.00 – 11.00. De asemenea, în funcţie de caracteristicile tehnice, vor fi testate și echipamentele care permit transmiterea mesajelor de avertizare vocală către populaţie. Anterior introducerii semnalului acustic de alarmare va fi transmis următorul mesaj vocal ”Cetățeni, acesta este un exercițiu! Nu intrați în panică!”.
Prin modul de acţionare mijloacelor tehnice de alarmare există posibilitatea de a crea disconfort în spaţiul public, motiv pentru care asigurăm cetăţenii că astfel de exerciţii periodice sunt necesare şi benefice.
[quote]Înştiinţarea, avertizarea, prealarmarea şi alarmarea se realizează în scopul dispunerii măsurilor de protecţie a populaţiei şi bunurilor materiale, precum şi pentru limitarea efectelor dezastrelor. Cele mai des întâlnite situaţii în care este alarmată populaţia, prin intermediul sirenelor electrice şi electronice, au loc pe timpul inundaţiilor, când este semnalată iminenţa producerii unor viituri care să pună în pericol viaţa persoanelor. De asemenea, sistemul de înştiinţare – alarmare este utilizat în cazul producerii unor accidente tehnologice în care sunt implicate substanţe periculoase, ruperii unor lucrări hidrotehnice sau căderii obiectelor din atmosferă. Această metodă destinată protecţiei populaţiei civile poate fi utilizată şi pe timpul conflictelor armate. Prin intermediul acestor mijloace de alarmare pot fi transmise semnale acustice cu diferite semnificaţii sau pot fi transmise mesaje vocale care vizează anumite măsuri pentru comunitate.[/quote], a declarat lt. col. Ștefan Stoian, purtător de cuvânt al ISU Dunărea Brăila.