Administratie

Mai multe pasapoarte eliberate in acest an, decat in perioada similara a anului trecut

Mai multe pasapoarte eliberate in acest an, decat in perioada similara a anului trecut

În cadrul ședinței săptămânale de lucru organizată de Secretarul de Stat pentru Relația cu Instituțiile Prefectului, desfășurată astăzi, 28 august a.c., la sediul M.A.I. a fost discutată situația existentă la nivelul serviciilor publice comunitare de eliberare a pașapoartelor, fiind analizată eficiența măsurilor dispuse la nivelul acestor servicii pentru prima jumătate a acestui an și pentru perioada de vârf reprezentată de lunile iulie și august.

Astfel, în urma datelor prezentate de participanții la ședință, peste 1.285.000 de pașapoarte au fost eliberate în perioada ianuarie – august 2018, cu 24% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut.

Cele mai multe cereri depuse în primele 8 luni ale acestui an au fost pentru eliberarea pașapoartelor simple electronice, 958.592, reprezentând o creștere cu 33% față de anul trecut.

Numărul cererilor pentru pașapoartele simple temporare a fost de 326.897, însemnând o creștere de 3% față de aceeași perioadă a anului trecut.

În perioada de vârf, reprezentată de lunile iulie și august, serviciile publice comunitare de eliberare a pașapoartelor au avut program prelungit de lucru cu publicul.

Programul serviciilor publice comunitare de eliberare a pașapoartelor revine la normal

Începând cu data de 1 septembrie a.c., programul de lucru cu publicul va reveni la normal, respectiv în intervalul orar 08.30-16.30, de luni până vineri, cu mențiunea că într-una dintre aceste zile ghișeele de primiri și eliberări documente vor funcționa în intervalul 08.30-18.30. Ziua în care programul va fi prelungit cu două ore este stabilită de fiecare serviciu județean în parte, în funcție de necesități.

Cetățenii au la dispoziție și următoarele modalități de plată a taxelor pentru eliberarea pașapoartelor:

  • la casieriile unităților CEC Bank;
  • prin mandat poștal la orice Oficiu Poștal;
  • on-line, în sistem internet banking, prin virament către conturile deschise de Instituțiile Prefectului;
  • de la orice bancă la care cetățeanul are deschis un cont bancar, prin virament către conturile deschise de Instituțiile Prefectului;
  • la casieriile deschise în sediile Instituțiilor Prefectului din fiecare municipiu reședință de județ, respectiv municipiul București.

Programarea on-line, o soluție pentru eliminarea timpului de așteptare la ghișeu

Pentru depunerea cererilor de pașapoarte recomandăm cetățenilor să facă programare on-line pe site-ul www.epasapoarte.ro, caz în care persoanei i se va comunica o oră la care să se prezinte la ghișeu, timpul de așteptare fiind zero.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •