Politica

Liderii PNL Brăila în autoizolare la domiciliu

Liderii PNL Brăila în autoizolare la domiciliu

Președintele PNL Brăila Alexandru Dănăilă a anunțat printr-un comunicat de presă că începând de astăzi, conducerea PNL Brăila, inclusiv deputații Vasile Varga și Antoneta Ioniță au luat măsura preventivă de a se autoizola la domiciliu.

Aceștia au participat la o ședință Biroului Permanent Național din 9 martie, la care a fost prezent și senatorul de Constanța, Vergil Chițac, care a fost depistat astăzi pozitiv cu coronavirus.

Potrivit unui comunicat de presă al PNL Brăila, printre politicienii care au luat decizia de a se autoizola la domicilu se numără: parlamentarii PNL Brăila, cât și biroul de conducere a organizației locale a PNL. Activitatea filialei va continua, comunicarea va avea loc prin teleconferință”.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •