Consiliul Judetean Braila a renuntat la deschiderea procedurii de licitatie publica pentru inchirierea terenului in suprafata de 2490,1324 ha, aflat in domeniul public al judetului Braila si administrarea CJ. Hotararea vine de la presedintele Gheorghe Bunea Stancu, care a hotarat sa anuleze licitatia, dupa ce a fost atacat in mai multe randuri de presedintele Traian Basescu. In sedinta Consiliului Judetean din 22 noiembrie, s-a „aprobat transmiterea in administrare pe o perioada de un an catre Statiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricola Braila, a unor terenuri in suprafata totala de 2506,9031 ha, inclusiv a sistemului de irigatii, desecari, situate pe teritoriul comunelor Chiscani, Marasu, Maxineni, Stancuta, judetul Braila, proprietate publica a judetului Braila.”
Reamintim ca dupa ce Guvernul Ponta a transferat in vara acestui an terenuri aflate in proprietatea Academiei de Stiinte Agricole Gheorghe Ionescu-Sisesti catre CJ Braila, prin Ordonanta de Urgenta 81/2013, presedintele Romaniei, Traian Basescu, a avertizat in repetate randuri Executivul despre aceasta mutare. Potrivit proiectului de hotarare al CJ, din 26 septembrie, cele cinci loturi urmau a fi licitate public pentru inchiriere pe o perioada de doi ani, acestea fiind amplasate astfel: 3 loturi pe teritoriul comunei Chiscani, in suprafata totala de 868 ha, un lot de 1519.45 ha pe teritoriul comunei Marasu, iar lotul 5, in suprafata de 140.085 ha pe teritoriul comunei Maxineni. Acestea urmau a fi folosite pentru desfasurarea unor „activitati de dezvoltare-inovare si multiplicare material biologic, in timp ce restul terenurilor, pana la 2.815 ha, aveau ca destinatie segmentul de cercetare.
Cand s-a votat in CJ scoaterea la licitatie publica a acestor terenuri, presedintele Ghoeghe Bunea Stancu a spus ca [su_quote]a scris un proiect, depus pe 8-9 august, aproape 15 milioane euro pentru cercetare, dezvoltare si pentru cercetatori un spatiu, un imobil pentru laboratoare si in special pentru linie de prelucrare pentru loturi semincere, pentru paioase in mod special si o linie de prelucrare pentru loturi de hibridare floarea soarelui si porumb. In acelasi timp, avem utilaje mici pentru cercetare, dar pe m.p. pentru ca asa prevede meseria de cercetare, avem si un lot pentru uniformizare. Lotul 3 este un concept ultramodern, fara a ara terenul, cu niste utilaje care lucreaza pe un teren mai mare, utilaje pentru cercetare-dezvoltare. Acest proiect a trecut faza de eligibilitate, este probabil unul dintre cele mai bune proiecte la nivel national, probabil ca intr-o luna-doua vom primi raspuns. Ne-am interesat, el are finantare si probabil de la 1 ianuarie va trebui implementat. Implementarea dureaza cam 18 luni – datorita licitatiilor, contestatiilor, datorita etapelor care trebuie parcurse pana ajungem la definitivarea acestui proiect si implementarea efectiva a lui. Noi ne-am propus 2015, nu intamplator sunt doi ani aici, atunci dorim, cu utilajele pe care le avem, sa lucram noi. Statiunea va lucra acest teren, proiectul fiind pe Statiunea de cercetare, nu pe Consiliul judetean. Noi am intocmit proiectul, partea de consultanta este acoperita de domnii de la statiune, urmand ca noi sa acoperim TVA si tot ce inseamna implementarea proiectului, banii intorcandu-se dupa rambursare inapoi in conturile Consiliului judetean.
Am scos pe loturi, asa cum au fost ele date de Statiunea de Cercetare, in ideea de a pastra modul de gandire din perioada respectiva, luand in calcul dotarea celor care vin la licitatii si am pus mare accent pe irigatii. Prin caietul de sarcini au obligatia sa aiba instalatii de irigat. In contractul de inchiriere va fi trecuta obligatia de a iriga atat cat este nevoie terenurile respective. Din aceasta toamna noi vom face un alt proiect pentru statiune, se numeste cluster, o asociere cu Universitatea din Galati, au venit pentru a discuta acest subiect. Vom lua 10 IMM-uri minim pentru a deveni eligibili pentru ceea ce au anuntat cei de la Uniunea Europeana prin structurile din Romania, astfel incat sa aiba o vechime si sa-l putem aplica. Este foarte important sa ne cream din timp structurile respective. Banii care se obtin pe chirie se intorc inapoi in pamant, in cercetare si asa mai departe, nu beneficiaza Consiliul judetean de ei, nu ne dorim lucrul acesta. Statiunea trebuie sa acopere partea tehnica a agriculturii, sa indrume agricultorii sa adopte cele mai bune solutii. In acelasi timp, preocuparea noastra este si pentru irigatii si speram ca in 2015 sa ajungem la 275 mii hectare irigabile. Astazi avem irigate doar 125 mii hectare. Urmeaza ca noi sa dam primul exemplu, cu schimbarea pompelor. Voi pleca in Suedia foarte curand pe aceasta problema, astfel incat sa gasim cele mai bune solutii[su_quote].
La sfarsitul saptamanii trecute, Gheorghe Bunea Stancu a afirmat in conferinta de presa a PSD ca “probabil nu sunt bune legile astea, nici nu stiu ce sa cred. Dar noi mai asteptam. Speram sa se intample ceva„.
Prin revenirea asupra hotararii de scoatere la licitatie pentru inchirierea pe doia ani a acestor terenuri, proiectele expuse de Gheorghe Bunea Stancu au ramas doar pe hartie.