Președintele PUSL Brăila, Laura Iusein, candidată la Consiliul Local Municipal a tras atenția asupra faptului că după 9 iunie județul Brăila va rămâne fără operator de salubritate și va fi o situație foarte dificilă în privința ridicării gunoiului de la populație și de la agenții economici.
Laura Iusein a declarat că de la începutul campaniei electorale a încercat să scoată la suprafață gunoaiele PSD-iștilor care conduc Brăila și au încercat să ascundă și să nu iasă la iveală ce se întâmplă. Ea a spus că este o caracatiță PSD-istă aici la Brăila, vinovată de această situație, pentru că au știut încă din luna martie de solicitarea Asocierii RER de reziliere a contractului și a anunțat public despre această problemă la începutul campaniei electorale, când Primarul Marian Dragomir a acuzat operatorul de salubritate de șantaj.
„Brăila este în stare de alertă și din 10 iunie nu va mai avea operator unic. Deci după alegeri va fi un dezastru ecologic la Brăila. Am atras atenția de când a început campania electorală, i-am atras atenția domnului primar. M-am oferit voluntar, să ajut la rezolvarea problemei. Am fost ignorată.
Știți ce aș face eu acum, dacă aș avea puterea asta? I-aș cere demisia domnului primar, pentru tot dezastrul care se va întâmpla din 10 iunie și pentru dezastrul în care a adus Brăila!
Consiliul Local actual este caracatița PSD. Trebuie să ieșim la vot în număr mare duminică, 9 iunie. Este un moment crucial în istoria Brăilei. Duminică avem șansa să schimbăm ceva în Brăila, avem șansă să îndepărtăm caracatița PSD-istă de la conducerea Brăilei. Trebuie să gonim PSD de la conducere. Să facem din imposibil posibil și să schimbăm conducerea PSD”, a declarat Laura Iusein, candidat PUSL la CLM Brăila.