
Inconștiența unor oameni provoacă de cele mai multe ori evenimente rutiere, în care se lasă cu victime. Polițiști brăileni depistează destul de des persoane care conduc autovehicule chiar dacă nu au permis de conducere sau au permisul suspendat pentru diferite abateri de la regimul rutier.
Marți, 30 mai a.c., la ora 12:00, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila au oprit în trafic autoturismul condus pe Calea Călărașilor de către un bărbat în vârstă de 37 de ani, pe Calea Călăraşilor.
Efectuând verificări în bazele de date, poliţiştii au constatat că şoferul are permisul de conducere reţinut din data de 21 mai 2017.
Astfel, pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
În aceiași zi, la ora 14:30, poliţişti din cadrul Serviciului de Ordine Publică l-au depistat pe un brăilean în vârstă de 34 de ani, din satul Gulianca, comuna Salcia Tudor, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 202A, în afara localităţii Gulianca, fără a deţine permis de conducere.
Poliţiştii i-au întocmit și acestuia dosar penal pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără a deţine permis de conducere.