
Începând cu data de 1 ianuarie 2016, noul președinte al Judecătoriei Brăila este judecătorul Ciprian Butnaru. Prin decizia Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Ciprian Butnaru, care a deținut funcția de vicepreşedinte al Judecătoriei Brăila în perioada octombrie 2010 – 1 ianuarie 2016, a fost numit în funcţia de preşedinte al instanţei brăilene. La examenul organizat de CSM, prin Institutul Naţional al Magistraturii (INM), la sfârșitul anului trecut, Butnaru a obţinut media 9.15.
Ciprian Butnaru este licenţiat al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa. A urmat cursuri postuniversitare la Universitatea Bucureşti şi a obţinut două masterate, în Ştiinţe Penale şi Drept Comunitar. Acesta a fost procuror financiar al Camerei de Conturi Brăila, iar din 2005 a fost procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, iar din martie 2010 este judecător la Judecătoria Brăila.
Soția sa, Daniela Butnaru, este asistent juridic la Tribunalul Brăila.
