Vineri, 24 iunie a.c., în ziua Sărbătorii „Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul”, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila vor asigura măsurile de ordine publică la Mănăstirea Măxineni, cu prilejul hramului lăcașului.
În zi de mare sărbătoare ortodoxă, Mănăstirea Măxineni, unul dintre cele mai importante repere istorice ale județului Brăila, își sărbătorește ocrotitorul spiritual. Jandarmii vor fi alături de credincioșii sosiți la lăcașul de cult, pentru siguranța acestora, pe timpul desfășurării manifestărilor religioase.
La această misiune, vor fi prezente și efective din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila și Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dunărea” al județului Brăila.
Pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, le recomandăm pelerinilor:
- Să manifeste răbdare, să respecte indicaţiile jandarmilor şi să evite implicarea în conflicte de orice natură;
- Să solicite sprijinul jandarmilor aflaţi în proximitate, în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială;
- Părinţii sunt rugaţi să supravegheze cu atenţie sporită copiii, pentru a evita situaţiile de rătăcire şi pentru a preveni eventualele accidente;
- Să acorde o atenţie sporită bunurilor şi obiectelor personale (genţi, poşete, bagaje).
