Actualitate

Jandarmii brăileni au acţionat pentru protecţia fondului piscicol natural

Jandarmii brăileni au acţionat  pentru protecţia  fondului piscicol natural

În ziua de 4 octombrie, jandarmii brăileni au efectuat mai multe acțiuni pentru protecția fondului piscicol, în urma cărora au întocmit trei procese verbale de sesizare unor persoane care foloseau prostovoale sau năpătci pentru pescuit.

Duminică, 04 octombrie a.c., efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila,  pe timpul unei acţiuni privind protecţia fondului piscicol natural, au depistat, în jurul orei 10.00, în apropiere de comuna Stăncuța, un bărbat în vârstă de 56 de ani  care  pescuia cu ajutorul unui prostovol. În aceeași zi, în jurul orei 11.00, jandarmii au depistat, între localitățile Măru Roșu și Însurăței, un bărbat în vârstă de 64 de ani care pescuia cu ajutorul unei năpătci, iar în jurul orei 12.00 au mai depistat, la stația de repompare de pe raza localității Spiru Haret, un bărbat în vârstă de 55 de ani care pescuia cu ajutorul unei năpătci.

În cele trei cauze, jandarmii au întocmit  procesele-verbale de sesizare privind săvârşirea infracţiunii de “producerea, importul, comercializarea, deținerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârșelor, vintirelor, precum și a altor tipuri de unelte de pescuit comercial” faptă prevăzută şi pedepsită de articolul 64, litera I din OUG 23/2008.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •