Evenimente

Învaţă cu noi să devii antreprenor!

Învaţă cu noi să devii antreprenor!
Învaţă cu noi să devii antreprenor!
Învaţă cu noi să devii antreprenor!

Circa 400 de elevi și 25 de profesori din Brăila, Tulcea, Galaţi şi Vrancea au participat la Târgul Regional al Firmelor de Exercitiu. Acest târg a fost organizat de Colegiul Economic „Ion Ghica” din Brăila, în parteneriat cu Asociaţia Euro Brăila în cadrul proiectului Posdru „Învaţă cu noi să devii antreprenor!”, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane.

La primul Târg Regional al Firmelor de Exerciţiu au participat 40 firme de exerciţiu din judeţele: Brăila (Brăila şi Făurei), Galaţi (Galaţi, Corod, Cudalbi), Tulcea şi Vrancea (Focşani). Primul loc de munca fiind o problemă pentru mulţi din elevii care părăsesc băncile şcolii,prin Firma de Exerciţiu aceştia şi-au putut dezvolta spiritul antreprenorial şi aptidudinile pentru a-şi deschide propria afacere simulând activităţi din firme reale, rezolvând situaţii, pe care cu siguranţă le vor întâlni pe piaţa muncii.

Prin organizarea acestui târg, elevii au avut şansa de a se familiariza cu activităţile specifice unei firme reale, să-şi perfecţioneze limbajul de afaceri, să-şi dezvolte competenţe şi atitudini necesare unui întreprinzător dinamic.

Elevii şi-au amenajat standurile care au reflectat obiectul de activitate al firmei de exerciţiu, au simulat tranzacţii comerciale, şi-au promovat produsele pe care le-au realizat în cadrul firmelor şi care au fost prezente în paginile unor cataloage de promovare. Astfel, elevii  au fost pentru o zi manageri şi angajaţi ai unor firme infiinţate şi înregistrate de ei la centrala ROCT.

În cadrul târgului s-a desfăşurat concursul „CEA MAI BUNĂ IDEE DE AFACERE”, unde elevii au avut prilejul să demonstreze că orele de instruire din cadrul firmelor de exerciţiu au dat roade. La concurs s-au înscris cele 40 de firme expozante. Competiţia a fost strânsă, fapt ce demonstrează nivelul înalt de competitivitate şi performanţă atins de elevi prin implicarea în activităţile de pregătire derulate în firmele de exerciţiu.

În urma evaluărilor realizate de comisie, la finalul competiţiei s-au acordat premii: Premiul I – 800 lei, Premiul II – 600 lei, Premiul III – 400 lei, Menţiunea I 200 lei, Menţiunea II – 100 lei. Premiile s-au acordat pe firmă de exerciţiu, fiind premiaţi toţi elevii din cadrul unei firme de exerciţiu cu aceiaşi sumă de bani. Premiul I a fost acordat FE LEVANCOR SRL din Corod, judeţul Galaţi o firmă cu domeniul de activitate „cultură de lavandă”.  Premiul II  a fost câştigat FE ARHITECH SRL din Tulcea firmă cu domeniu de activitate „arhitectura” iar  Premiul III – FE PHOENIX SRL din Brăila firmă ce a scos în evidenţă produsele bio.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •