• Contact
vineri, 30, mai 2025
No Result
View All Result
ProBraila
28 °c
Ro
29 ° S
29 ° D
  • Actualitate
  • Politica
  • Administratie
  • Sport
  • Cultura
  • Economie
  • Interviuri
  • Social
  • Actualitate
  • Politica
  • Administratie
  • Sport
  • Cultura
  • Economie
  • Interviuri
  • Social
No Result
View All Result
ProBraila
Home Interviuri

INTERVIU – Vasile Blaga: Liberalii au guvernat, pe bani grei, cu suportul PSD

08/05/2014
in Interviuri, Politica
Timp de citire:8 mins read
A A
0
vasile blaga
0
Distribuiri
6
Vizualizări
Share on FacebookShare on TwitterShare on Whatsapp

Conferinta de alegeri a PDL Bucuresti

ProBrăila: Se ţipă, se urlă şi se invocă constituirea unei coaliţii anti-PSD. Traian Băsescu, acum o lună, spunea că, din această perspectivă, PDL-ul nu trebuie atacat. Dar zilele trecute l-a atacat, şi încă vârtos. Greu de înţeles „strategia” domnului preşedinte şi a PMP-ului. Dumneavoastră cum comentaţi?

ArticoleSimilare

Lara Gonzalez Ortega și Andjela Janjusevic vin de la Rapid București la Dunărea Brăila

Brăilean depistat de polițiștii buzoieni după ce ar fi furat o trotinetă electrică

Programul manifestărilor dedicate sărbătoririi Zilei Eroilor României (Înălţarea Domnului), 29 mai 2025

 

Vasile Blaga: Depistez cumva o fractură logică în comportamentul domnului preşedinte Traian Băsescu: nu poţi, pe de-o parte, să vorbeşti de rău PDL şi să încerci să-l destructurezi, iar pe de altă parte să ceri unificarea dreptei. Mi se pare un pic imoral. Cât priveşte PMP, nu putem să nu remarcăm că singurii oameni pe care îi pot scoate la înaintare sunt cei plecaţi din PDL: domnul Baconschi, domnul Cristian Preda, doamna Elena Udrea.

Partidul Democrat Liberal a lăsat întotdeauna loc de bună ziua, a fost mereu un coagulator al forţelor de drepta şi de centru-dreapta. Istoria partidului ne-a demonstrat acest lucru. Întotdeauna, acest partid a fost principalul adversar al Partidului Social Democrat. În ultimii 22 de ani, doar 8 luni de zile am „coabitat” cu Partidul Social Democrat, cele 8 luni din 2009. Aşa ne-am construit ca partid: ca adversari ai PSD-ului, la vremea respectivă. Primii noştri paşi: ca opozanţi ai lui Ion Iliescu şi ai echipei sale. Noi nu am avut niciodată înţelegeri pe sub masă cu Partidul Social Democrat, cum, de altfel, au avut liberalii. Şi au şi astăzi. Vă reamintesc că, în 2001, când la putere era PSD-ul, PNL-ul avea un protocol de colaborare semnat cu PSD. Şi aveau oameni puşi în funcţii importante. Domnul Orban (Ludovic Orban, PNL – n.r.) era, de pildă, preşedintele Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, asta în timp ce, teoretic, liberalii – cică! – făceau cu patimă „opoziţie”. Să ne amintim de 2007-2008, când am fost scoşi de la guvernare în duminica Floriilor. Au guvernat apoi cu 18%, liberalii, pe bani grei şi cu suportul PSD-ului. Ei, asta da „opoziţie”! Evident că suntem interesaţi de alianţe şi coaliţii împotriva PSD-ului, nu încape discuţie, căci noi suntem adversari tradiţionali ai acestui partid. Şi nu are rost să simulăm modestia: PDL este cel care ştie cum să o facă şi care a încercat permanent să coaguleze dreapta. Aşa vom proceda şi în continuare. Dar, repet, în ceea ce-l priveşte pe domnul preşedinte Traian Băsescu, nu poţi să vii să loveşti în partid, să asmuţi un partid, PMP, care nu are alt orizont de voturi decât cel pe care încearcă să-l smulgă din portofoliul Partidului Democrat Liberal, iar pe de altă parte să bravezi pe tema unificării dreptei. Ceva scârţâie rău de tot aici.

 

Vasile Blaga în Piaţa Mare din Brăila
Vasile Blaga în Piaţa Mare din Brăila

 

ProBrăila: După cum arată lucrurile până acum în această competiţie europarlamentară, PDL pare a se distinge printr-o poziţie extrem de clară, prin mesaje clare europene. În tot acest timp, la celelalte partide înscrise în cursă, ne referim la cele reprezentative ca pondere electorală, se observă ceea ce mulţi analişti politici consideră a fi o „miştocăreală” fără nici cea mai mică legătură cu natura acestei competiţii electorale. La nivel european, se întâmplă un lucru: o lehamite totală a cetăţeanului faţă de clasa politică. Fapt care a impus două idei: reinventarea clasei politice – o operaţiune extrem de dificilă – sau cedarea inteligentă a ştafetei pentru o tânără generaţie deja formată şi care are în spate un trecut european acumulat. Observăm la nivelul conducerii PDL extrem de mulţi tineri, şi aici nu ne referim strict la vârsta biologică, ci la modul de a gândi, la traiectoria politică şi ideologică. Face acest lucru parte dintr-o strategie a PDL?

 

Vasile Blaga: Evident că da! Noi considerăm că lucrurile trebuie să evolueze natural. Este nevoie şi de experienţa unor oameni căliţi în bătălii politice, dar este nevoie şi de un suflu nou. Dacă vă uitaţi la Brăila, Galaţi, Ialomiţa sau Călăraşi, de pildă, veţi vedea conduceri foarte tinere ale PDL. Dar şi la nivel naţional veţi constata aceeaşi situaţie, evident, exceptându-mă pe mine şi pe domnul Oltean, cei care am făcut parte din vechiul FSN, lucru pe care unii îl privesc aşa, cu coada ochiului şi cu silă, uitând însă că noi am fost cei care ne-am rupt de Iliescu, pentru că, pur şi simplu, ni s-a părut revoltător parcursul pe care el şi ciracii săi îl propuneau României. Şi timpul ne-a demonstrat că am avut dreptate atunci, căci România a pierdut ani mulţi în parcursul ei european, intrând mai târziu în Uniunea Europeană decât alte state, precum Ungaria, Polonia, Slovenia etc. Este nevoie de tineri cu experienţă şi cu expertiză profesională, care să spună ceva, şi nu de tineri scoşi din pălărie. Uitaţi-vă ce înseamnă clasa tânără la PSD: aceşti noi pesedişti sunt mult mai răi decât vechii pesedişti. Au asimilat într-un mod înfiorător metehnele fostului Partid Comunist. Ce descoperim când ne aplecăm privirea asupra „metodei” lor de conducere, şi mă refer la Ponta sau la Şova? Lui Iliescu, cât era el de Iliescu, cu tot cu convingerile lui, nu i-a trecut niciodată prin cap să-şi trimită soţia în Parlamentul European. Uitaţi-vă la Ponta, e un întreg chiolhan familial: el este premier, soţia lui este parlamentar european, socrul său este liderul senatorilor PSD, iar finul lui, ministrul Justiţiei. Personal, sunt pentru înnoirea clasei politice bazate pe resursele unor oameni care au ars etapele obligatorii într-un partid, şi nu pentru unii asamblaţi la comandă, pe loc, după cum dictează calculul de maşinaţiune politică. Nu l-aş fi propus, de exemplu, pe Alexandru Nazare, preşedintele acestei organizaţii (PDL Brăila – n.r.), dacă nu ar fi reprezentat ceva ca profesionist. Fiecare dintre colegii pe care eu i-am propus se potriveşte foarte bine unei anumite anverguri într-un anumit domeniu. Nu aparent l-am numit pe Alexandru coordonator al portofoliului Fondurilor Europene în Guvernul Alternativă. Obligatoriu trebuie să existe o bază profesională clară.

 

blaga-pag1-decupaj

 

ProBrăila: Situaţia din Ucraina este una explozivă şi deschide nişte perspective geopolitice aproape imprevizibile. La ora asta, în afară de declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu (care, de fapt, sunt acoperite de un întreg cancan general, generat tot de domnia sa, încât par a se risipi în surdină), singurul om politic care face declaraţii pertinente şi trage semnale de alarmă privind problema ucraineană este Cătălin Predoiu. Există la nivelul conducerii PDL discuţii pe această temă? Aveţi o strategie de sincronizare cu Partidul Popular European pe seama acestei probleme?

 

Vasile Blaga: Da, absolut! Şi aş vrea, în primul rând, să punctez diferenţa de opinie dintre conducerea Partidului Popular European, din care PDL face parte, şi cea a socialiştilor europeni. Vă aduc aminte că, recent, candidatul la şefia Comisiei Europene din partea socialiştilor, domnul Martin Schulz, expedia într-o doară situaţia din Crimeea, spunând că aveam de-a face cu un… “fapt”. Pe când Partidul Popular European spune în permanenţă că nu trebuie încălcată înţelegerea de la Helsinki privind integritatea teritorială şi inviolabilitatea frontierelor. Vreţi să ne uităm şi la parcursul colegilor noştri din Parlamentul European în problema Republicii Moldova, să vedem care au fost europarlamentarii care au muncit în Parlamentul European atunci când s-a pus pentru prima dată pe tapet posibilitatea ridicării vizelor şi când se dădea ca termen sfârşitul lunii aprilie 2014? Vă spun eu despre cine este vorba: domnul Stolojan, doamna Monica Macovei, domnul Marian-Jean Marinescu şi domnul Traian Ungureanu. Care a fost europarlamentarul care, înainte de Joia Mare, a dus la Chişinău un act oficial al Comisiei Europene în care se spunea negru pe alb că, pe 28 aprilie, moldovenii vor putea circula liber în Uniunea Europeană? Marian-Jean Marinescu!

PDL are o relaţie foarte apropiată cu Partidul Popular European. Şi vă reamintesc că şi în vara lui 2012, atunci când USL-ul încerca să ne abată de la parcursul nostru european, tocmai datorită acestor legături foarte strânse între europarlamentarii PDL şi Partidul Popular European, toţi şefii importanţi de state din Europa care aparţin PPE s-au ridicat în apărarea României şi a instituţiilor ameninţate de USL.

 

Alexandru Nazare, Vasile Blaga, Simona Drăghincescu
Alexandru Nazare, Vasile Blaga, Simona Drăghincescu

 

ProBrăila: Să ne fixăm un pic atenţia asupra Brăilei. Brăila este un oraş mort, dar cu un potenţial extraordinar. Ne referim strict la cel geografic. Ideea este că Alexandru Nazare a pus şi pune un mare accent pe investiţii, pe fonduri europene, pe infrastructură. Însă avântul său constructiv s-ar putea ciocni de un scepticism ce vizează, cumva, o anumită mentalitate centralistă a acestui oraş. Mulţi aşteaptă în continuare ca lumina să vină de la centrul partidului şi gândesc aşa: şi ce dacă avem un lider politic care ne poate ajuta, dar care nu este susţinut de la centru? Îi veţi acorda în continuare suportul de care are nevoie Alexandru Nazare pentru a pune toate lucrurile astea investiţionale şi infrastructurale la punct, pentru a-i obliga pe liderii administraţiei locale şi judeţene să facă ceea ce trebuie să facă?

 

Vasile Blaga: L-am ajutat şi-l ajutăm în continuare. Gândiţi-vă, la vârsta lui, eu nici nu visam să ajung ministru. Alexandru Nazare este, pe lângă funcţia pe care o deţine la Brăila, şi ministru responsabil de fondurile europene în Guvernul nostru Alternativă şi avem nevoie de el în continuare în toate structurile noastre politice de la nivel înalt. Nu întâmplător, atât el, cât şi Simona Drăghincescu şi conducerea de-aici le spun pesediştilor de la nivel local că aplică exact metehnele conducerii centrale. Adică trăiesc în permanenţă pe bază de majorare a taxelor şi impozitelor. Bun, majoraţi taxe şi impozite, dar măcar creaţi locuri de muncă, ca să nu se ajungă la un impact socio-economic năucitor. Noi am spus din prima zi: de cum vom ajunge la guvernare, vom arunca peste bord toate cele 35 de taxe mărite sau introduse de Guvernul Ponta, pentru că acestea sunt taxe electorale. Acciza a fost introdusă pentru acest an electoral, ca să-i dea domnului Liviu Dragnea bani, bani pe care domnul Dragnea, la rândul său, să-i dea domnului Bunea Stancu ca să-şi pună la punct clientela politică de la Brăila. Se vede de pe Marte că nivelul de trai cel mai scăzut se înregistrează în judeţele conduse de când lumea şi pământul de PSD. Brăila, Ialomiţa, Vrancea, Vaslui etc. Haideţi să le comparăm cu Alba, Arad, Timiş, Braşov, cu alte judeţe în care noi, PDL-ul, conducem sau am condus mulţi ani de zile. Cred că vă place cum arată Braşovul, nu-i aşa? Sau Alba! Deci, iată diferenţa dintre modul în care înţelegem noi să practicăm administraţia publică şi modul în care ştiu pesediştii să o facă.

Alexandru Nazare va avea tot sprijinul nostru în continuare, pentru că eu îl văd ca pe unul dintre viitorii miniştri ai Partidului Democrat Liberal după ce vom prelua puterea.

Etichete: alexandru nazarebraila stiriinterviu vasile blaga interviu vasile blaga brailaion iliescuPDL Brailapro brailaSimona Draghincescustiri brailaVasile Blaga
ShareTweetSend
No Result
View All Result

Articole recente

  • Jandarmeria Brăila alături de copii în Parcul Monument 30/05/2025
  • Cupa „Tag Olimpica”: fair-play, energie și spirit olimpic la Brăila 30/05/2025
  • 4,98 % – rata şomajului înregistrat în evidenţele AJOFM Brăila, la 30 aprilie 2025 30/05/2025
  • Activități de educație rutieră în cadrul Săptămânii Prevenirii Criminalității 30/05/2025
  • Lara Gonzalez Ortega și Andjela Janjusevic vin de la Rapid București la Dunărea Brăila 30/05/2025
  • Creșa Brăila solicită MDLPA deblocarea a 36 de posturi pentru Creșa din Ansamblul Buzăului. Altfel, s-ar ajunge la rambursarea valorii investiției din fonduri europene de către Primăria Brăila 29/05/2025
  • Termeni si conditii
  • Politică de confidențialitate
  • Politica cookies
  • Setări GDPR
  • Contact
Telefon: +40 788 760 194

© Probr.ro 2022. Created by IMCreative.ro.

Setări GDPR
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Dacă nu îți dai consimțământul sau îți retragi consimțământul dat poate avea afecte negative asupra unor anumite funcționalități și funcții.
Funcționale Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice. Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice anonime. Fără o citație, conformitatea voluntară din partea Furnizorului tău de servicii de internet sau înregistrările suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau preluate numai în acest scop nu pot fi utilizate de obicei pentru a te identifica.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.
Administrează opțiunile Administrează serviciile Administrează vânzătorii {vendor_count} Citește mai multe despre aceste scopuri
Vezi preferințele
{title} {title} {title}
No Result
View All Result
  • Actualitate
  • Politica
  • Administratie
  • Sport
  • Cultura
  • Economie
  • Interviuri
  • Social

© Probr.ro 2022. Created by IMCreative.ro.

Go to mobile version