Publicatia noastra a decis ca saptamanal sa va prezinte o serie de interviuri cu oameni din administratia publica locala, politica, cultura si sport. Am ales sa deschidem seria interviurilor cu cel mai tanar viceprimar pe care l-a avut Braila pana acum, Alexandru Danaila, un tanar in varsta de 30 de ani care s-a nascut la Macin.
Data si locul nasterii?
04.10.1983, Macin – Tulcea
Cum era Alexandru Danaila in scoala si ce materie prefera?
Consider ca sunt o persoana obisnuita si cred ca asa am fost si in timpul liceului, dar si in perioada facultatii. Si privesc in continuare lumea si tot ceea ce fac, prin ochii unui om obisnuit. in anii de studiu am fost atras mai degraba de stintele exacte. Matematica si fizica, spre exemplu, au fost mai aproape de mine decat disciplinele umaniste, dar gust cu placere si acum o carte buna, o piesa de teatru ori un film. Am absolvit Colegiul National Gheorghe Munteanu Murgoci si am avut acolo profesori extraordinari care au reusit sa-mi pastreze viu gustul pentru majoritatea disciplinelor.
Ce facultate ai absolvit si care este cea mai frumoasa amintire a ta din perioada studentiei?
Am urmat cursurile facultatii de Relatii Comerciale si Financiar Bancare Interne si Internationale si cele ale facultatii de Drept in cadrul Universitatii Romano-Americane Bucuresti. Am mai multe amintiri placute din acea perioada, dar momentul intrarii la facultate a coincis si cu inceperea unei activitati independente, pentru ca am incercat sa ma intretin singur in perioada de studiu. In final, am desfasurat o activitate in domeniul imobiliar si amintirea care mi-a ramas vie in memorie se leaga de etapele si pasii pe care i-am urmat pana cand am reusit sa incep propria mea activitate in acest domeniu. Am avut suportul mai multor persoane cu experienta, carora nu stiu daca am reusit sa le multumesc indeajuns.
La ce varsta ai intrat in politica si de ce?
La vremea cand m-am decis sa fac pasul asta aveam 24 de ani si obisnuiam sa urmaresc scena politica de cate ori aveam ocazia. Nu intelegeam, spre exemplu, de ce o persoana pe care o vedeam la televizor ocupa un intreg cumul de functii, ca intr-o piesa scrisa de Caragiale. A fost si acest aspect un motiv al implicarii mele in politica, tocmai pentru a incerca sa schimb acest lucru. Nu cred ca exista o persoana care sa aiba expertiza in toate domeniile. Prin activitatea mea incerc sa schimb aceasta perspectiva generata de unii politicieni. Este mai important pentru un politician sa lucreze cu oameni care sunt profesionisti in domeniile lor de activitate pentru a avea rezultatele cele mai bune. Din acest punct de vedere lucrurile au inceput sa se schimbe si asteptarile cetatenilor legate de politizarea sistemului au sanse sa fie atinse, lucru care ma bucura, pentru ca indiferent de calitatile unei persoane, exista riscul ca mai devreme sau mai tarziu sa fie luata o decizie gresita ce ne poate afecta pe toti.
Ce te-a determinat sa alegi Partidul National Liberal?
Inca din timpul facultatii, asa cum v-am spus, am incercat sa desfasor diferite activitati care inglobeaza principii liberale pentru a-mi putea sustine studiile. De atunci si pana in 2011, de cand ocup functia de viceprimar, nu am activat decat exclusiv in piata libera, unde concurenta m-a determinat sa gandesc si sa actionez ca un om de dreapta. Din acest motiv nu cred ca atunci cand am decis sa fac acest pas, si nu sa comentez de pe margine, exista o alta formatiune politica care sa ma reprezinte mai bine.
Care este cea mai mare realizare a ta in plan politic pana in prezent?
Cred ca politicile sanatoase sunt generate de echipe care lucreaza in mai multe domenii. Plecand de la acest principiu, si de la ideea ca un om, fie el chiar si politic, nu poate face mare lucru singur, pot spune ca cea mai mare realizare politica la care am contribuit este tocmai echipa din care fac parte si datorita implicarii mele in aceasta echipa am trecut, poate mai repede decat ar fi trebuit, prin toate etapele pe care le presupune activitatea de partid.
Esti cel mai tanar viceprimar pe care l-a avut pana acum Braila. Cum crezi ca ai reusit sa ajungi atat de departe?
Cred ca sunt trei lucruri importante care stau la baza… succesului. Ori la baza atingerii unui obiectiv. Unul ?ine de dorin?a, altul de munca, iar al treilea de sansa. E important sa vrei sa te implici, apoi e important sa muncesti, cum tot la fel e important sa nu ratezi sansele. Adica sa nu-ti fie teama sa intri pe o usa deschisa ori sa urci intr-un tren. A doua oara, trenul ala ar putea sa nu opreasca pentru tine. Am inceput la Organizatia de Tineret, asa cum o fac cei de varsta mea la Partidul National Liberal, iar faptul ca am reusit sa ocup o functie atat de importanta in administratia publica locala se datoreaza intregii echipe de consilieri locali care m-a sustinut si incurajat. Pana la urma, sunt dovada faptului ca nu varsta este factorul determinant in momentul in care Partidul National Liberal alege sau numeste persoane pe diferitele functii in cadrul organizatiei sau in administratia publica locala. Prin urmare, invit toti tinerii care vor sa se implice in viata Brailei, a comunitatii din care fac parte, sa se alature echipei noastre pentru a-si putea expune punctele de vedere si a vedea cum parerile lor prind contur si sunt puse in aplicare.
Care este proiectul tau de suflet? Cartierul Tineretului in ce faza se afla?
Aceste 2 intrebari vizeaza acelasi proiect, care urmareste infiintarea unui nou cartier de tineri la nivelul Municipiului Braila. imi doresc sa existe o zona, un cartier care sa genereze o dezvoltare a municipiului, asa cum era preconizata inainte de anul 2008. De aici a plecat si ideea unui cartier in care tinerii sa-si poata construi o locuinta, copiii lor sa lege prietenii si sa se poata juca, nu doar in fata calculatorului. Mai departe, Legea nr.15/2003 a oferit suportul legislative pentru acest proiect.
Cartierul Tineretului, asa cum l-am denumit, are 2 faze principale pentru a putea fi pus in aplicare. Prima se refera la aprobarea unui regulament in Consiliul Local Municipal, iar despre acest regulament am scris chiar ieri pe blog, la www.alexandrudanaila.wordpress.com .
Pe aceasta cale tin sa le multumesc, atat domnului Primar, cat si colegilor din Consiliul Local care au sprijinit aceasta initiativa pentru a fi introdusa in Ordinea de zi a sedintei Consiliului Local Municipal. Urmatoarea faza a acestui proiect se refera la achizitionarea de catre Primaria Braila, in urma unui concurs de oferte, a unor proiecte ce urmeaza sa fie oferite gratuit tinerilor ce primesc teren in baza acestei legi. In fond, in acest proiect este vorba despre o bucatica din Braila, dezvoltata natural, pe baza facilitatilor pe care ti le ofera Legea 15/2003. Un cartier dedicat tinerilor, dezvoltat de ei cu ajutorul autoritatilor locale. Se numeste Cartierul Tineretului, insa s-ar putea numi, la fel de bine, Cartierul Armonia. Fiindca asta am in minte: lucrurile trebuie puse in armonie unele cu altele. Casele intre ele, oamenii cu locurile in care traiesc, autorita?ile locale cu ceta?enii, legea cu felul in care se aplica si asa mai departe. Cartierul Tineretului ar putea fi un exemplu in acest sens.
Cum te vezi peste cinci ani, tot in cadrul primariei sau in parlament?
Activitatea mea politica nu este strict legata de ocuparea unei functii. Pana acum am oferit cat am putut de mult, am muncit cat am putut de mult si am urcat in trenurile care au oprit in gara mea. Asa cum am mai spus si cu alte ocazii, incerc sa-mi aduc si eu aportul la schimbarile sistemului pe care-l reclamam toti. Probabil ca voi continua activitatea politica, atata timp cat voi simti ca am posibilitatea sa particip la aceste schimbari. Ma feresc ca sistemul sa ma influenteze si sa intru poate intr-o zona pe care nu o agreez. De aceea, perspectiva mea se leaga strict de acest considerent. Nu m-am nascut in politica si cu siguranta nu cred ca-mi voi petrece toata viata facand politica.