Săptămâna trecută, la antrenamentul de marți 1 iulie, rugbyștii juniori de la RC Brăila au avut parte de o surpriză plăcută. Jucătorii prezenți la antrenament a fost vizitați jucatorul echipei de SuperLiga RCM UVT Timișoara și component al echipei naționale de seniori, Valentin Popârlan. Popârlan a fost descoperit și format la Brăila de antrenorul Iftime Eugen, fiind născut în comuna Viziru, din județul Brăila.
Internaționalul brăilean nu a uitat de unde a plecat și le-a vorbit tinerilor sportivi despre frumusețea jocului de rugby, de rolul acestui sport în formarea și dezvoltarea personalității oricărui tânăr și de faptul că la baza reușitelor lui a stat foarte multă muncă.
La cei 27 de ani ai săi, a ajuns campion cu Dinamo, în anii 2007 şi 2008, precum şi câştigător al Cupei României, tot în 2008, a acumulat peste 30 de selecţii în tricoul naţionalei, descinzând cu lotul ”Stejarilor” pe tărâmul All Blacks și așteptând acum Cupa Mondială din Albion, în 2015. Și-a croit drum de câştigător al Superligii cu RCM UVT Timişoara, în 2013, putându-se lăuda cu alte diverse performanţe sub culorile naţionalelor juvenile ale României, la mijlocul deceniului trecut, cu duble participări la Cupe Mondiale ori Campionate Europene.
Popârlan nu a venit cu mâna goală la terenul de rugby, aducând tinerilor rugbyști și donând clubului echipament sportiv (tricouri, șorturi, jambiere, etc.).