Dacia Unirea Brăila nu reușește să-și găsească cadența și să devină o formație redutabilă de Liga a 3-a, chiar dacă are un lot format în proporție de 80% din jucători Under 21. Miercuri, 17 august, de la ora 11.00, pe stadionul Oțelul 2 din Galați, Dacia Unirea a întâlnit pe Unirea Braniștea, nou promovată în Liga a 3-a după un baraj cu Victoria Traian. Echipa din Braniștea a câștigat cu 5-0 (2-0).
Golurile Unirii Braniștea au fost marcate de Gherghișan (fost jucător la CS Făurei în sezonul trecut), D. Andrei (de 3 ori) și V. Oniciu. Dacia Unirea Brăila a avut doar câteva situații în prima repriza prin Robu și Duțu și un șut care a trecut puțin pe lângă poartă a lui Duțu, în a doua repriză.
Dacia Unirea Brăila a început cu formula: Toma – Leu, Ene, Glen, Vartolomei, Marco, Borosu, Badilas, Voica, Duțu, Robu. În repriza a doua au jucat: Butunoiu – Balaban, Leu, Glen, Badilas, Giurcanu, Robu, Borosu, Aris, Duțu, Ghiță.
Din păcate, în repriza a doua Glen și Robu s-au accidentat și se așteaptă verdicul medicului dacă vor fi apți pentru prima etapă din Liga a 3-a.
Acesta a fost ultimul meci amical pentru dacia Unirea Brăila înaintea startului noului sezon de Liga a 3-a.
