HC Dunărea Brăila se întoarce fără niciun punct de la Bistrița, acolo unde au fost învinse la limită, scor 25-24 (13-14) de CS Gloria 2018 Bistrița Năsăud. Unul dintre factorii care au contribuit la acest eșec a fost și arbitrajul părtinitor al celor doi bucureșteni, proveniți de la Medgidia, Cazan și Suliman, care au dat mai multe decizii în favoarea echipei gazdă, chiar exagerând în unele cazuri. Totuși, trebuie remarcată prestația foarte bună a portarului elena Șerban, care a avut 13 intervenții reușite în acest meci, unele în situații de unu la unu cu adversarul. Brăila a suferit și la capitolul ofensivă, unde a avut 16 greșeli tehnice, față de 10 ale echipei gazdă. De remarcat revenirile pe teren ale Anetei Udriștioiu și Mireyei González. Iberica a marcat de 7 ori, în timp ce Aneta a reușit un gol.
Meciul a avut un debut furibund, cu 4 goluri în mai puțin de două minute. Brăila a marcat primul gol al meciului, prin Schmelzer. Pristaviț a egalat, apoi Lavko a marcat pentru 1-2. Tamires Morena și Bazaliu au marcat pentru gazde și Bistrița a preluat conducerea în minutul 4. Lavko a egalat la 3, apoi Seraviceanu și Posavec au marcat pentru Bistrița, care conducea cu 5-3 în minutul 9. S-a mers aproape cap la cap, cu Gloria în avantaj de cel mult două goluri, până în minutul 26, când după o intercepție a lui Liscevic, aceasta a lansat-o pe contraatac pe Lavko, iar acesta a înscris pe contraatac pentru 11-12. Tamires Morena a ratat o aruncare de la 7 metri, iar Brăila a profitat și a marcat din nou, prin González, 11-13. Bistrița a egalat la 13, dar ultimul gol al primelor 30 de minute a fost marcat de Schmelzer, pentru că Dincă a ratat următorul atac al gazdelor.
Primul gol al reprizei a doua a fost marcat în minutul 33 de Aneta Udriștioiu, însă în minutul 36 Bistrița a egalat la 15, după ce Brăila a ratat două oacazii în situații de unu la unu cu portarul. Shteriova a readus Brăila în avantaj, apoi, în minutul 41 Larisa Araujo a dus Brăila la un avantaj de două goluri. Bistrița a revenit din nou și în minutul 46 a preluat din nou conducerea, 19-18, iar peste două minute s-a distanțat la două goluri, 20-18.
În minutul 53 Dincă a dus echipa gazdă pentru prima dată la un avantaj de 3 goluri, scor 22-19. În minutul 58 Zulic a marcat pentru 25-22. Schmelzer și Sazdovska au marcat pentru Brăila și cu 32 de secunde înaintea fluierului de final gazdele aveau doar un gol avans, 25-24, iar Horațiu Pașca a cerut time-out. Pe ultima șansă de a runca la poartă, Pristavița a marcat, Brăila a cerut forțare, dar arbitrii nu au acordat nici golul și nu au dat nici ”forțare”, dând o nouă aruncare de la 9 metri pentru gazde. În cele din urmă cei doi arbitri s-au decis să dea mingea echipei din Brăila pentru joc pasiv la gazde, dar mai erau doar 9 secunde de joc, iar handbalistele de la Dunărea s-au precipitat și au greșit o pasă care a ajuns în mâna lui Seraficeanu, care a încercat să arunce la poartă, pe sirenă, iar scorul a rămas 25-24 pentru Gloria Bistrița, care a trecut pe locul 2 în clasament după 7 etape.
Pentru HC Dunărea Brăila au marcat: Gonzales -7 goluri, Lavko -5, Schmelzer -4, Fais Munhoz Araujo -2, Udriștioiu -1, Kanaval -1, Liscevic -1, Venancio -1, Sazdovska -1, Shteriova -1. Au mai jucat: Șerban, Pessoa – portari, Balog, Gomes Da Rocha, Severin.
După 7 etape, HC Dunărea este pe locul 6, cu 10 puncte, iar campionatul se va întrerupe până la începutul lunii decembrie.
