Infracțiunile la regimul rutier nu se referă doar la depășirea vitezei sau la nerespectarea indicatoarelor rutiere, ci și la conducerea autovehiculelor fără a poseda permis de conducere sau de a conduce autovehicule neînmatriculate. Aceste din urmă infracțiuni au început să devină din ce în ce mai dese în ultima perioadă.
În cursul zilei de ieri, poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Însurăţei l-au oprit în trafic pe un tânăr, în vârstă de 27 ani, din judeţul Sălaj. Tânărul conducea un autovehicul pe raza localităţii Bărăganul, iar la controlul polițiștilor aceștia au constatat că cel aflat la volan nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.
În noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 00:00, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila l-au oprit în trafic pe un tânăr, în vârstă de 29 ani, din judeţul Galaţi, în timp ce conducea un autovehicul pe Calea Călăraşilor din municipiul Brăila.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că vehiculul este radiat din circulaţie, iar în cauză a fost întocmit dosar penal. În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie sau conducere pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat.