În ziua de 23 mai a.c., poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila au acţionat pe arterele rutiere din municipiu şi judeţ, pentru constatarea de contravenţii şi infracţiuni rutiere, precum şi pentru combaterea producerii accidentelor rutiere grave.
Astfel, poliţiştii au constatat 102 contravenţii, pentru care au aplicat sancţiuni în valoare totală de aproape 33.000 de lei, au ridicat în vederea suspendării 19 permise de conducere şi au retras 3 certificate de înmatriculare.
La data de 23 mai a.c., ora 19:20, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier l-au depistat în trafic pe un gălăţean, în vârstă de 33 de ani, în timp ce conducea autoturismul, pe raza localităţii Valea Cânepii, având dreptul de a conduce suspendat.
Poliţiştii au întocmit în cauză dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere.
Tot marți, la ora 20:00, poliţiştii de ordine publică l-au identificat pe un brăilean de 51 de ani, în timp ce conducea autoturismul, pe strada Industriei, din municipiul Brăila, având autorizaţia de circulaţie provizorie expirată din data de 24 august 2016.
Pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat.
Poliţiştii Secţiei 5 de Poliţie Rurală Viziru l-au depistat, marți seara, la ora 20.15, în flagrant pe un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din satul Colţea, comuna Roşiori, în timp ce conducea, pe raza localităţii, un moped neînmatriculat şi fără a poseda permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule.
Poliţiştii i-au întocmit acestuia dosar penal pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat şi fără permis de conducere.