Vineri, 1 mai 2026, la ora 06.30, Detașamentul 1 de pompieri de la ISU Dunărea Brăila a fost solicitat să intervină cu 2 Autospeciale de Stingere cu Apă și Spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, pentru stingerea unui incendiu la o casa de pe str. Theodor Aman, din cartierul Izlaz din municipiul Braila.
La ora 06.50 incendiul a fost localizat. Se manifesta pe o suprafață de aproximativ 20 mp. la acoperișul a două locuințe învecinate, cu regim de înălțime parter. Nu s-au înregistrat victime.
La ora 08:00 incendiul a fost lichidat. Au ars acoperișul din lemn acoperit cu tablă, pe o suprafata de aproximativ 10 mp. și s-au degradat 2 camere de la locuința la care s-a produs incendiul. La cea de-a doua locuință a fost degradată o grindă la nivelul podului. Se execută verificări suplimentare pentru depistarea unor focare ascunse.
Cauza probabilă care a dus la producerea incendiului a fost coșul de fum defect sau neprotejat termic față de materialele combustibile.




