HC Dunărea Brăila începe să-și contureze lotul pentru noul sezon competițional care va debuta pe 29 august. Astfel, pe lângă Alexandra Orșivschi, Oana Apetrei și Bianca Tiron, care au fost și în cantonamentul montan de la Sf. Gheorghe, a mai ajuns la echipa antrenată de Costică Buceschi și Mihaela Obedeanu de la CSM București, iar în această seară va sosi la Brăila și Aneta Udriștioiu (Pîrvuț).
Mihaela Obedeanu joacă pe postul de inter dreapta sau inter stânga și este campioană națională de junioare 1 cu CSM București în sezonul 2014-2015. Obedeanu este născută pe 3 aprilie 1996 și este considerată una dintre cele mai talentate jucătoare din generația ei.
Aneta Udriștioiu, fostă Pîrvuț, este născută pe 22 iunie 1989 și poate juca atât pe postul de extremă dreapta, cât și inter dreapta, post pe care Costică Buceschi vrea să o folosească la Brăila. Aneta a jucat sezonul trecut la SCM Craiova, unde a fost împrumutată de HCM Baia Mare, dar a revenit la Baia Mare când s-a accidentat Ada Nechita.
Săptămâna viitoare se va alătura echipei și Diana Axinte, aflată în prezent la Valencia, în Spania, cu echipa de tineret U19 a României. Pentru săptămâna viitoare HC Dunărea Brăila mai așteaptă sosirea a încă două handbaliste de valoare, dintre care una împrumut de la Baia Mare, în cadrul înțelegerii privind împrumutul Gabrielei Perianu la echipa maramureșeană.