Miercuri, 7 septembrie 2022, la ora 12.00, în stațiunea Lacu Sărat avut loc inaugurarea oficială a complexului balnear și de vacanță Alma Health & Spa Retreat, o investiție 20 de milioane de euro a omului de afaceri brăilean Vasile Dogărescu. Este cel mai mare și mai modern complex balnear și de vacanță din sud-estul României, care se întinde pe o suprafață de 28.000 mp și include 185 de camere și apartamente de cazare. Complexul beneficiază de tehnologie digitală, un centru balnear și spa ultramodern cu terapii din medicina spațială, restaurante, un centru de evenimente cu tehnologie de ultimă generație, ballroom pentru 400 de invitați, Aquapark și plajă privată cu 1000 de șezlonguri.
La eveniment a participat primarul municipiului Brăila, primarul comunei Chiscani, dar și consilieri locali din Chiscani, președintele CJ Brăila, prefectul județului Brăila, ministrul secretar de stat la Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, reprezentanți ai unor asociații din turism și ai unor operatori de turism.
„Un proiect măreț pentru noi, un proiect de suflet, un proiect al familiei, un proiect pentru acest loc. Astăzi suntem în fața unei realizări destul de importante pentru noi, ca și familie și firmă. Am pus foarte mult suflet, timp și emoții în acest proiect, gândindu-ne ca prin apa sărată și nămolul pe care-l are zăcământul de mare însemnătate pentru zona balneo să redăm sănătatea oamenilor care vor avea încredere în serviciile noastre” a spus Vasile Dogărescu.
„Vin acasă, vin la Brăila, într-un loc care cândva era pe harta stațiunilor balneoclimaterice. Domnule Vasile Dogărescu, vă felicit, vă mulțumesc pentru invitația pe care ne-ați făcut-o, ne onorează. Felicit echipa din jurul dvs, pentru că cred cu tărie că prin investiția dvs, prin ce ați realizat aici, Lacu Sărat, o zonă curativă extraordinară, va fi repusă pe harta stațiunii balneoclimaterice ale României și ale Europei” a spus Cătălin Canciu, secretar de stat în ministerul Antreprenoriatului și Turismului.



















