Consiliul Județean Brăila, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila organizează, în perioada 21-23 octombrie 2022, cea de-a IX-a ediție a Festivalului Internaţional de Jazz Johnny Răducanu.
Festivalul este organizat în scopul omagierii ilustrului brăilean, Johnny Răducanu, a perpetuării operei sale, a personalității sale artistice distincte. Marea sa dragoste pentru orașul natal, Brăila, întrecută doar de dragostea pentru muzică, atenția acordată constant tinerilor creatori sau interpreți de jazz vor fi celebrate anual și în acest mod. Festivalul-concurs este un eveniment anual, competitiv, organizat de Consiliul Județean Brăila, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila și are drept scop descoperirea și promovarea noilor talente interpretative. Pe toată durata festivalului vor avea loc recitaluri de jazz, prin care tinerii concurenți și publicul vor putea veni în contact cu nume consacrate ale genului. Festivalul se desfășoară pe doua secțiuni: concurs și recitaluri susținute de artiști prestigioși ai genului.
Concursul se desfășoară în zilele de 21, 22, 23 octombrie 2022. În ziua de 23 octombrie 2022 se va desfășura Gala de decernare a premiilor.
La înscrierea pentru concurs pot participa cetățeni români și străini, indiferent de sex și religie. Se pot înscrie în competiție concurenți cu vârsta cuprinsă între 16 și 35 de ani, împliniți până la data Galei laureaților (cerință valabilă și pentru membrii trupelor). Înscrierile se pot face până pe 23 septembrie 2022 pe adresa: festival.braila@gmail.com. Concurenții admiși vor primi răspuns la data de 30 septembrie 2022. Numărul maxim admis de concurenți (individual sau grup) – 14.
Premii oferite la ediția din acest an:
Trofeul Johnny Răducanu – 4.000 euro
Cel mai bun solist instrumentist – 1.500 euro
Cel mai bun solist vocal – 1.500 euro
Cea mai buna formație – 3.000 euro
Premiul pentru cel mai promițător tânăr interpret – 1.500 euro
Premiul pentru cea mai bună compoziție – 1.500 euro.
În prima seară, după secțiunea de concurs, vor susține recitaluri Walter Ricci, câștigătorul ediției trecute, și Baptiste Stanek Trio, Sâmbătă, 22 octombrie, după secțiunea concurs, vom avea recital Michael Crețu trio, iar duminică, după Gala Laureaților, organizatorii au invitat să susțină un recital pe teodora Brody Enache Quartet.




