Silviu Mares 4 august 2020
În luna iulie, ITM Brăila a controlat 281 agenți economici

ITM Brăila a desfăşurat în luna iulie 2020 acţiuni de control cu privire la respectarea prevederilor legale in domeniul relațiilor de muncă, al securității și sănătății în muncă, precum și măsurile luate pentru prevenirea, gestionarea și limitarea răspândirii infecţiei cu noul Coronavirus (SARS-CoV-2).

Au fost controlați un număr total de 281 agenți economici, fiind aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 486.600 lei.

Inspectorul șef al ITM Brăila, ec. Liviu Arhire a spus că în luna iulie a.c. au fost dispuse de către Inspecția Muncii și alte acțiuni, cum ar fi :

  • Campanie națională privind identificarea și combaterea cazurilor de muncă nedeclarată și verificarea modului în care se respectă dispozițiile legale în domeniul securității și sănătății în muncă la angajatorii care desfășoară activitate în domeniul construcțiilor;
  • Continuarea campaniei naționale privind verificarea modului în care angajatorii respectă prevederile legale referitoare la suspendarea și executarea contractelor individuale de muncă.

Pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniile de competență au fost aplicate 356 sancțiuni contravenționale.

Pentru primirea la muncă a unei persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, persoane depistate ale căror raporturi de muncă nu au fost transmise în registrul general de evidenţă a salariaţilor cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii, persoane depistate la muncă în perioada în care au contractul individual de muncă suspendat, au fost sancționați 14 angajatori care desfășoară activitate în domeniile construcții, baruri și restaurante, comerț. Au fost astfel identificate 19 persoane, iar suma totală a sancțiunilor aplicate a fost de 360.000 lei.

De asemenea, s-au aplicat sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor în domeniul relațiilor de muncă (nerespectarea prevederilor H.G. nr.905/2017-privind registrul general de evidenţă a salariaţilor , neducerea la indeplinire a masurilor dispuse prin procesele verbale de control incheiate anterior, nerespectarea prevederilor Legii nr.156/2000, etc.) în valoare totală de 126.600 lei;

Pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă ITM Brăila a plicat sancțiuni în valoare de 28.000 lei.

Inspectorii de muncă au efectuat împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului Județean de Poliție Brăila, Inspectoratului Județean de Jandarmi, Direcției de Sănătate Publică Brăila, controale, în weekend și pe timp de noapte, la angajatori, atât de pe raza municipiului Brăila, cât și din județ, cu privire la respectarea măsurilor pentru prevenirea, gestionarea și limitarea răspândirii infecţiei cu noul coronavirus (SARS-CoV-2).

”S-a constatat că, în general, angajatorii respectă măsurile pentru diminuarea răspândirii SARS-CoV-2, dar mai sunt și situații când au fost identificate neconformități. Una dintre aceste neconformități a fost că angajatorii nu au afișate la toate locurile de muncă reguli de conduită obligatorie pentru angajați și pentru toate persoanele care intră în spațiul organizat de angajator cu privire la prevenirea îmbolnăvirilor cu SARS-COV-2. O altă neconformitate constatată a fost cea în care angajatorul nu a desemnat o persoană responsabilă cu triajul epidemiologic sau nu a asigurat materiale dezinfectante” a precizat inspetorul șef al ITM Brăila, Liviu Arhire.

Conform sursei citate, au fost angajatori la care planul de prevenire și protecție nu este actualizat cu măsuri cu privire la prevenirea îmbolnăvirilor cu SARS-COV-2 sau nu au asigurat termoscaner pentru efectuarea triajului epidemiologic la intrarea în sediul societății și angajatorul nu a efectuat reinstruirea angajaților cu privire la riscurile generate de SARS COV 2.  

Pentru aceste neconformități constatate cu ocazia controalelor au fost aplicate sancțiuni contravenționale și au fost dispuse măsuri de intrare în legalitate, cu termene de raportare la ITM Brăila.

Comentarii