În luna decembrie 2025, Inspectoratul Teritorial de Muncă Brăila a organizat acțiuni de control privind verificarea respectării dispozițiilor legale care reglementează relațiile de muncă și securitatea și sănătatea în muncă, având ca obiective principale identificarea și combaterea muncii nedeclarate și luarea măsurilor care se impun pentru determinarea respectării de către angajatori și creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a angajaților în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă și securității și sănătății în muncă.
În luna decembrie 2025 inspectorii ITM Brăila au efectuat 145 de controale, în urma cărora au fost aplicate 111 sancțiuni, iar valoarea totală a amenzilor a fost de 50.500 lei.
În domeniul relaţiilor de muncă s-au efectuat 79 controale, s-au aplicat 27 sancţiuni, dintre care 12 amenzi în valoare totală de 40.000 lei.
Principalele deficiențe constatate au fost: nerespectarea prevederilor art. 119 din Legea nr. 53/2003 republicată, privind obligația de a ține la locul de muncă evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orei de începere și sfârșit a programului de lucru, nerespectarea prevederilor legale privind munca în zilele de repaus săptămânal, nerespectarea dispoziţiilor privind înmânarea unui exemplar CIM.
În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au fost efectuate 66 controale. Au fost aplicate 84 sancțiuni, dintre care două amenzi, valoarea totală a acestora fiind de 10.500 lei.
Principalele deficiențe constatate au fost: neasigurarea instruirii în domeniul securității și sănătății în muncă la angajare și periodic, neasigurarea semnalizării de securitate și sănătate în muncă, neacordarea în totalitate a echipamentului individual de protecție, neadoptarea din faza de cercetare, proiectare şi execuţie a construcţiilor, a echipamentelor de muncă, precum şi de elaborare a tehnologiilor de fabricaţie, soluţii conforme prevederilor legale în vigoare privind securitatea şi sănătatea în muncă, prin a căror aplicare să fie eliminate sau diminuate riscurile de accidentare şi de îmbolnăvire profesională a lucrătorilor.
Principalele domenii de activitate în care au fost constatate deficiențe au fost: activități ale altor organizatii n.c.a., alte activitati profesionale, științifice și tehnice n.c.a., cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase si a plantelor producătoare de semințe oleaginoase, lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale, comerț cu amănuntul în magazine specializate, cu vânzare predominant de produse alimentare, băuturi și tutun.
”Inspectoratul Teritorial de Muncă Brăila reamintește atât angajatorilor, cât și angajaților faptul că încheierea unui contract colectiv de muncă aduce avantaje ambelor părți, salariați și angajatori deopotrivă. Salariații pot beneficia de locuri de muncă și venituri mai stabile, condiții de muncă mai bune, aplicarea principiului egalității de șanse și tratament și protecție suplimentară în exercitarea drepturilor legale, participarea la procesele decizionale, concilierea vieții profesionale cu cea de familie, în timp ce angajatorii pot crea un climat de muncă favorabil performanței, productivitate, eficacitate, responsabilitate și loialitate a personalului sporite, soluționarea timpurie a litigiilor.
Contractele și acordurile colective negociate și înregistrate în condițiile legii au valoare juridică, iar clauzele acestora se aplică tuturor angajaților/lucrătorilor din unitate“. a declarat inspectorul șef al ITM Brăila, Liviu Arhire.
