Poliţiştii brăileni acţionează, permanent, în municipiu şi judeţ, în mod activ și implicat în misiuni preventive de depistare a factorilor criminogeni care pot pune în pericol siguranța noastră și a comunității. Miercuri, 16 august a.c., în cadrul acțiunii BLOCADA, desfășurată în sistem integrat, polițiștii și jandarmii au desfășurat 10 acțiuni pentru prevenirea și descurajarea faptelor comise cu violență, a situațiilor de risc și pentru combaterea consumului de droguri. De asemenea, polițiștii rutieri au acționat, atât pentru conștientizarea de către cetățeni a riscurilor la care se expun prin nerespectarea normelor privind circulația pe drumurile publice, cât și pentru reducerea numărului accidentelor rutiere.
Astfel, acțiunile desfășurate au fost menite să identifice și să abordeze în mod eficient orice potențială amenințare pentru siguranța societății, intervenindu-se la 50 de evenimente, 48 dintre acestea fiind sesizate prin apel SNUAU 112.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 87 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 30.610 de lei. Ca măsură complementară, polițiștii rutieri au reținut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 4 permise de conducere și au retras 4 certificate de înmatriculare.
Ieri, 16 august a.c., în intervalul orar 22:00-02:30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brăila, Biroul Rutier și ai polițiilor orășenești au organizat și desfășurat pe raza de competență acțiuni pentru menținerea ordinii și liniștii publice și prevenirea faptelor comise cu violență.
În urma acestor acțiuni, au fost legitimate 68 de persoane, controlate 55 de vehicule, 40 dintre șoferi fiind testați cu aparatul etilotest și drugtest și au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale, în valoare de 3.155 de lei.
De asemenea au fost verificate societăți comerciale, precum săli de jocuri de noroc, societăți tip cafe-bar, stații PECO 4 ATM-uri și 2 paznici, fiind reținut un permis de conducere și 4 certificate de înmatriculare.
Scopul acțiunii nu a fost de a aplica sancțiuni contravenționale, ci de a preveni și de identifica și extrage din trafic acele persoane care prin inconștiență sau nepăsare, se urcă la volan sub influența alcoolului sau a drogurilor.