
În cadrul şedinţei Consiliului de Coordonare al Federaţiei ”Solidaritatea Sanitară”, Departamentul Medici a stabilit o serie de hotărâri. Potrivit cadrelor medicale, condiţiile de desfăşurare a activităţii profesionale a majorităţii medicilor au cunoscut o deteriorare accentuată în ultimii ani, necesitând intervenţii energice pentru aducerea la normalitate a situaţie. Departamentul Medicilor respinge proiectul legii malpraxis, în forma propusă de Ministerul Sănătăţii, susţinând propunerile Federaţiei „Solidaritatea Sanitară” pe această temă, inclusiv trecerea la Sistemul despăgubirii pacienţilor în caz de prejudiciu.
În cursul zilei de luni, la Federaţia ”Solidaritatea Sanitară” a avut loc şedinţa Consiliului de Coordonare, iar Departamentul Medici a stabilit o serie de hotărâri. În cest sens, Departamentul Medicilor constată că nu este posibilă o grevă, înadevăratul sens al cuvântului, decât dacă medicii vor avea calitatea de membri ai organizaţiilor sindicale. În absenţa unei greve, care să închidă spitalele până la satisfacerea revendicărilor fundamentale, nu este posibilă restaurarea statusului social al medicilor şi al celorlalte categorii profesionale.
Condiţiile de desfăşurare a activităţii profesionale a majorităţii medicilor au cunoscut o deteriorare accentuată în ultimii ani, necesitând intervenţii energice pentru aducerea la normalitate a situaţie. Intenţiile de reformă ale Ministerului Sănătăţii nu au un impact pozitiv semnificativ asupra majorităţii medicilor, mai ales asupra celor din spitalele publice. Departamentul Medicilor respinge proiectul legalizării plăţilor informale, considerând că singura soluţie pentru îmbunătăţirea situaţiei o constituie creşterea semnificativă a salarizării medicilor, inclusiv prin introducerea salarizării în funcţie de performanţă. Situaţia timpului de muncă al medicilor – confirmă rezultatele studiului desfăşurat pe această temă: medicii lucrează cu mult peste durata normală a timpului de lucru, fără ca acest efort depus de-a lungul întregii vieţi profesionale să beneficieze de recunoaşterea meritată.
Iată ce mai este menţionat în comunicatul transmis de conducerea Federaţiei ”Solidaritatea Sanitară”:
Salarizarea nu este singura prioritate. Este necesară orientarea acţiunilor strategice către creşterea calităţii întregii vieţi profesionale a medicilor. Necesită intervenţii urgente, printre altele, condiţiile vitrege de muncă şi restrângerea continuă a libertăţii şi posibilităţii medicilor de a-şi trata pacienţii. Constituirea pachetelor de servicii speciale pentru medici constituie una din direcţiile de acţiune ale Departamentului. Evaluarea problemelor şi implementarea de programe/campanii de susţinere a medicilor rezidenţi. Din punct de vedere organizatoric Federaţia „Solidaritatea Sanitară” consideră prioritară întărirea formelor de reprezentare a medicilor la toate nivelele, bazată pe dezvoltarea Departamentului Medici din cadrul federaţiei şi sprijinirea Departamentelor Medici din cadrul sindicatelor membre ale federaţiei. În acelaşi timp, Federaţia „Solidaritatea Sanitară” ia în considerare posibilitatea constituirii unei organizaţii naţionale a medicilor, ca parte a federaţiei. Reprezentarea medicilor de către medici în domeniul problemelor specifice constituie un principiu de acţiune asumat de Federaţia „Solidaritatea Sanitară”, el concretizându-se inclusiv prin intermediul autonomiei semnificative a organismelor specializate din cadrul federaţiei. Organismele profesionale nu sunt organizaţii sindicale, rolul lor legal fiind orientată către reglementarea activităţii profesionale. Creşterea reprezentării medicilor prin intermediul organizaţiilor sindicale constituie singura soluţie eficientă şi legală de reprezentare a intereselor tuturor doctorilor din unităţile publice din Sănătate. Departamentul Medicilor respinge proiectul legii malpraxis, în forma propusă de Ministerul Sănătăţii, susţinând propunerile Federaţiei „Solidaritatea Sanitară” pe această temă, inclusiv trecerea la Sistemul despăgubirii pacienţilor în caz de prejudiciu.