
HC Dunărea Brăila a debutat astăzi dimineață în turul III al Cupei EHF, întâlnind în Sala Polivelentă din Brăila pe Alavarium/Love Tiles din Portugalia, într-un meci considerat în deplasare. HC Dunărea s-a impus cu 40-21 (20-13), după un meci în care portughezele au pus probleme doar în primele patru minute ale meciului, când au condus pentru prima și ultima dată în acest meci, scor 2-1.
HC Dunărea a evoluat relaxat, poate uneori prea relaxat în acest meci din Cupa EHF. După ce s-au distanțat la șapte goluri, scor 13-6 în minutul 17, au avut o scădere a ritmului și le-a permis celor de la Alavarium să se apropie la trei goluri, 14-11 în minutul 23. Diferență care s-a înregistrat ultima dată în minutul 25, la scorul de 16-13, pentru ca până la finalul primei reprize Safta, Brot și Farcău de două ori s-a stabilească scorul primelor 30 de minute, 20-13.
În partea a doua a jocului, HC Dunărea a folosit jucătoarele utilizate mai puțin în acest sezon, singura care n-a intrat deloc în acest meci fiind Nicoleta Eșanu, accidentată, chiar dacă a fost trecută pe foaia de arbitraj. Diferența s-a mărit începând cu minutul 34, ritmul fiind cam de un gol al portughezelor la patru ale brăilencelor și în minutul 57 HC Dunărea conducea prima dată cu 21 de goluri, scor 39-18, iar la finalul jocului tabela s-a oprit la 40-21 pentru echipa Sandei Soare.
Pentru HC Dunărea au marcat: Alina Czeczi -7 (1 de la 7 m), Nicoleta Safta – 4 (1 de la 7 m), Ada Moldovan -4 (1 de la 7 m), Anastasia Boldyreva -4, Yulia Ganichkina -4, Adina Brot -4, Ramona Farcău -4, Alina Horjea – 3 (1 de la 7 m), Irina Marchidanu -2, Gabriela Perianu -2 (1 de la 7 m), Raluca Irimia -1 și Carmen Gheorghe -1.
Pentru Alavarium au marcat: M. Soares -4, Ferreira -3, Neves -3, Rebelo -2, Da Graca Domingues -2, Gouveia Fontes -2, Eddudottir -2, Fernandes -2, Tavares de Almeida -1.
Duminică, de la ora 11.00, tot în Sala Polivalentă ”Danubius” din Brăila va avea loc meciul retur dintre cele două echipe.









