HC Dunărea Brăila s-a despărțit de Costică Buceschi, antrenorul care a condus echipa în ultimul an. În sezonul trecut, Dunărea Brăila a încheiat campionatul pe locul 4, și s-a clasat pe locul 3 în Cupa României și în SuperCupa Românei. Totodată, clubul ”Dunărea” Brăila anunță instalarea lui Jan Leslie Lund ca antrenor principal al echipei de senioare.
“Am colaborat foarte bine cu familia Buceschi și am trecut împreună prin multe momente atât bune cât și mai puțin bune. Consider că sezonul 2022/2023 a fost un sezon bun, cu atingerea obiectivelor pe care le-am stabilit. Dorim să evidențiem profesionalismul şi angajamentul domnului Buceschi, care au permis panterelor să participe în EHF European League, să câștige medalia de bronz în Cupa României și să obțină locul III în SuperCupă. Însă înfrângerea de la Cisnădie a fost una dureroasă pentru suflarea brăileană şi ne-a obligat să luăm o decizie dificilă. Îi mulțumim pentru momentele frumoase și îi urăm mult succes în continuare. Obiectivele echipei rămân neschimbate: un joc cât mai bun în campionat, să prindem podiumul și să ajungem cât mai departe în EHF European League. Suntem convinși că împreună cu un nou antrenor, dar și alături de suporterii noștri unici, ne vom atinge obiectivele din noul sezon.” a spus ADRIAN MANOLE (Președinte Dunărea Brăila).
Jan Leslie, născut la 20 mai 1971, este un antrenor danez, care a mai fost antrenor principal la Esbjerg, între 2002 și 2006, și Randers HK din 2009 până în 2014, cu care a câștigat campionatul danez în 2012 la club și calificarea în Liga Campionilor EHF feminin, în sezonul următor. De asemenea, a câștigat Cupa EHF feminin 2009–10.
Echipe antrenate:
2002-2006 Echipa Esbjerg
2006-2007 Aalborg DH
2007-2009 Skjern Håndbold (asistent)
2009-2014 Randers HK
2014-2017 Rostov-Don
2017 Ribe-Esbjerg HH
2019-2021 CSKA Moscova
2021- 2022 Horsens
”Jan Leslie este noul antrenor principal al echipei. Va merge în deplasare la Valur, Islanda și va fi primul lui test major cu o echipă românească. Suntem conștienți de debutul brusc al noului antrenor însă acesta ne-a dat un sentiment de încredere și seriozitate prin atitudinea echilibrată pe care o are. Echipa are nevoie de un antrenor care să reușească să mobilizeze astfel încât să nu se mai repete scenariul din ultima perioadă” a mai spus ADRIAN MANOLE (președinte ”Dunărea” Brăila).
Astfel, primul meci al noului antrenor va fi duminică, 24 Septembrie 2023, împotriva echipei Valur, Islanda. Meciul contează pentru runda a II a de calificări în grupele EHF European League. În campionat, următorul meci va fi în data de 27 Septembrie, împotriva echipei Rapid București, partidă care se va juca în Sala Polivalentă din Brăila. Meciul retur cu Valur se va disputa în data de 30 Septembrie, pe teren propriu.