HC Dunărea Brăila a suferit luni seara cea mai rușionasă înfrângere din acest sezon, după un meci foarte slab în fața fetelor de la HCM Rm. Vâlcea. După victoriile în deplasările de la Cluj și Zalău, nimeni nu putea să anticipeze o înfrângere în fața vâlcencelor, mai ales una de proporțiile celei din meciul de astăzi, când Vâlcea a câștigat la Brăila cu 27-20!
Brăila a avut un debut de meci în care au fost de nerecunoscut, reușind să înscrie primul gol în minutul 4, iar la jumătatea primei reprize erau conduse cu 2-9! Handbalistele de la Dunărea au făcut-o remarcată pe Mihaela Băbeanu, dar nici tirul la poarta acesteia nu a fost unul precis, multe mingii oprindu-se în apărarea vâlcencelor. Până la pauză diferența s-a mărit și la 8 goluri, 6-14 în minutul 24 și 8-16 în minutul 30, după golul marcat în ultimul minut de fosta handbalistă a Dunării Brăila, Andreea Adespii Molnar.
Buceschi și-a muștruluit la pauză elevele, dar dezastrul a continuat și în partea a doua a meciului. Echipa de la Brăila nu numai că n-a reușit să reducă din handicap, ci a dat posibilitatea oaspetelor să se distanțeze la 10 goluri, 13-23 în minutul 48. Vâlcea a avut ultima dată 10 goluri avans în minutul 52 la scorul de 15-25 și chiar dacă Brăila a reușit să înscrie de trei ori consecutiv, au redus ecartul la 7 goluri în minutul 55. Din păcate în ultimele 5 minute n-au mai putut să se apropie și Tiron a fost cea care a marcat ultimul gol al meciului în minutul 59, stabilind rezultatul final, HC Dunărea Brăila – HCM Rm. Vâlcea 20-27 (8-16).
Pentru HC Dunărea Brăila au marcat: Aneta Udriștioiu -8 goluri, Alina Horjea -3 (1 de la 7 m), Alina Czeczi -2, Bianca Tiron -2, Adina Brot -2, Oana Apetrei -1. Mădălina Zamfirescu -1, Ada Moldovan -1. În poartă Elena Voicu a avut 15 intervenții reușite, reducând practic din proporțiile dezastrului. Au mai jucat: Alexandra Orșivschi, Raluca Crap și Carmen Gheorghe.
Pentru HCM Rm. Vâlcea au marcat: Daria Ilina -6, Mihaela Ani Senocico -5 (3 de la 7 m), Clara Vădineanu -5 (2 de la 7 m), Andreea Adespii -4, Elena Stoicănescu -3, Maria Craiu -1, Diana Predoi -1, Ana Simion -1 și Roxana Cherăscu -1.
În urma acestei înfrângeri HC Dunărea Brăila a rămas pe locul 4, la un punct în spatele Coronei Brașov, dar acestea au un meci mai puțin, urmând să-l dispute marți seara, când vor întâlni la București pe Rapid USL Metrou. Brăila și Brașovul se vor întâlni în meci direct sâmbătă, 16 aprilie, de la ora 18.00, la Brașov.
La finalul meciului HC Dunărea Brăila – HCM Rm. Vâlcea 20-27, antrenorul echipei din Brăila, Costică Buceschi a declarat: