
Miercuri după amiază, în prezența a circa 500 de spectatori, s-au jucat primele două meciuri din cadrul turneului amical de handbal feminin ”Cupa Dunărea”. În primul meci, de la ora 16.00, HC Dunărea Brăila a întâlnit pe CSM Unirea Slobozia. Frigul din sală a privat publicul de un spectacol oferit de cele două echipe, iar jucătoarele mai mult au tremurat pe bancile de rezerve, iar cele care erau pe teren își frecau mâinile ca să se încălzească. Doar galeria a mai încălzit un pic atmosfera, iar HC Dunărea s-a impus cu 31-29 (17-12).
Echipa din Slobozia a condus ostilitățile pe tabelă până în minutul 10, când Alina Czeczi și-a adus echipa pentru prima dată în avantaj, scor 7-6. În minutul 14 Perianu și-a dus echipa pentru prima dată la 3 goluri avans, scor 9-6, iar avantajul fetelor pregătite de Costică Buceschi și Cristian Preda s-a mărit până la 6 goluri în minutul 26, scor 14-8. În ultimele 4 minute diferența de scor s-a menținut la 5-6 goluri, iar la pauză HC Dunărea conducea cu 17-12.
După pauză primele care au marcat au fost tot fetele lui Dumitru Muși, iar în minutul 36 au reușit să reducă handicapul la doar două goluri, scor 19-17. În minutul 43 Andreea Enescu a marcat pentru 22-21 și echipa din Slobozia reușea să relanseze meciul. Lipară și Tiron au înscris de două ori succesiv pentru Brăila și să mai taie din elanul adversarelor. În minutul 53 Andreea Lipară a dus Brăila din nou la 4 goluri avans, scor 28-24, dar în următoarele 3 minute Slobozia a marcat de 4 ori în timp ce Brăila o singură dată și echipa lui Muși s-a apropiat iar la un singur gol, scor 29-28. Timp de trei minute nici o echipă nu a mai marcat, deși oaspetele au avut două atacuri în care puteau egala. Perianu a marcat pentru 30-28 cu o torpilă de la 8 metri și a mai liniștit publicul în privința învingătoarei. În ultimul minut Enescu a marcat pentru 30-29, iar în ultimele secunde ale meciului Perianu a stabilit rezultatul final, 31-29 pentru HC Dunărea Brăila.
Pentru HC Dunărea Brăila au marcat: Bianca Tiron -10 goluri, Timea Tătar -5, Aneta Udriștioiu -4, Gabriela Perianu -4 (1 de la 7 m), Andreea Lipară -2, Mădălina Zamfirescu -2 (ambele de la 7 m), Alexandra Orșivschi -2, Gabriella Szucs -1 și Alina Czeczi -1. În prima repriză poarta Brăilei a fost apărată de Natasha Antikj, iar în repriza secundă de Elena Voicu. Au mai jucat: Diana Axinte, Anca Ciuclaru și Ștefania Epureanu. Deși au fost pe bancă nu au fost utilizate în acets meci Cătălina Preda și Mihaela Obedeanu. Eliza Buceschi a urmărit meciul din tribună, alături de mama sa.
Pentru CSM Slobozia au marcat: Andreea Enescu – 11 goluri (7 de la 7 m), Cătălina Sava -3, Ioana Georgescu -3, Ana Maria Horobeț -2, mădălina Predoi -2, Andreea Ivan -2, Alexandra Ionescu -2, Alina Ilie -2. În prima repriză poarta echipei din Slobozia a fost apărată de Lăcrămioara Stan, care va fi împrumutată de HC Dunărea la echipa lui Dumitru Muși.