
Simona Halep, a doua favorită, s-a calificat în doar 47 de minute în runda a doua a turneului US Open, ultimul de Mare Șlem al anului, după ce neozeelandeza Marina Erakovic a abandonat la scorul de 6-2, 3-0, marți, la arenele Flushing Meadows din New York.
Românca a dominat jocul până la retragerea adversarei sale (27 ani), aflată pe locul 99 în lume. Halep a reușit 2 ași (Erakovic 4), 11 lovituri direct câștigătoare (față de 10) și a comis 8 erori neforțate (19 Erakovic).
Halep, care va juca în turul secund cu învingătoarea dintre Iulia Putințeva (Kazahstan) și Katerina Bondarenko (Ucraina).
Simona Halep, numărul 2 WTA, și-a asigurat un cec de 68.600 dolari și 70 de puncte WTA.
Marți, Alexandra Dulgheru a fost învinsă de germanca Angelique Kerber cu scorul de 6-3, 6-1, în runda inaugurală a turneului US Open. Alexandra a fost aproape să înceapă cu un break, dar a irosit cele două puncte de ghem create pe serviciul adversarei în debutul meciului și Kerber a avut o serie excelentă de cinci jocuri consecutive câștigate. Dulgheru a reușit apoi o revenire, a luat trei ghemuri la rând, dar a ratat din nou două mingi de 4-5 și germanca, a 11-a favorită, a închis setul (39 minute), cu 6-3. Setul secund a fost și mai scurt, Kerber impunându-se cu un sec 6-1 (27 minute).
Irina Begu, cap de serie numărul 28, a fost învinsă de belarusa Olga Govorțova, cu 6-1, 0-6, 7-6 (3). Begu a început slab meciul și a fost condusă cu 3-0, a reușit să ia un ghem, iar apoi Govorțova a încheiat setul, cu 6-1, în 27 de minute. Situația s-a schimbat radical în setul secund, Irina dominând jocul și câștigând setul la zero (6-0), în 29 de minute.
În decisiv, debutul a fost echilibrat, ambele jucătoare au avut șansa de a câștiga pe serviciul adversarei, dar românca a fost cea care s-a desprins, când scorul era 2-1, ajungând la 4-1. Fiecare și-a făcut serviciul, dar la 5-2 Begu s-a relaxat prematur și i-a permis adversarei să revină și să egaleze (5-5). Cele două au ajuns în tiebreak, unde Govorțova a fost mai lucidă și s-a impus cu 7-3.
Andreea Mitu a fost învinsă luni de Tereza Smitkova cu 7-6 (7/4), 6-2. Mitu (23 ani), aflată pe locul 75 în lume, a cedat, după o oră și 21 de minute, pentru a doua oară în fața cehoaicei de 20 de ani (100 WTA). Andreea s-a aflat la prima sa participare pe tabloul principal la US Open.
Cele trei românce eliminate vor fi recompensate pentru participare cu câte 39.500 dolari și 10 puncte WTA.