
Aflat într-o scurtă vizită de lucru în Brăila, premierul Sorin Grindeanu a avut o întâlnire cu reprezentanți ai administrației locale din Brăila, primari, viceprimari, consilieri și șefi de deconcentrate. În cadrul acestei întâlniri primul ministru a dat asigurări că proiectul Podului peste Dunăre este pe lista priorităților guvernului pe care-l conduce.
Grindeanu a spus că documentația și Caietul de sarcini au fost înaintate către ANAP, pentru punctul de vedere necesar din partea acestei agenţii, iar undeva la jumătatea lunii mai, cel târziu sfârşitul lunii mai, Guvernul va primi acest punct de vedere.
[quote]Va parcurge circuitul de avizare la comitetele interministeriale, şi toate lucrurile care ţin, şi imediat după, dar imediat după, sper că sunt lucruri rapide, se poate ridica pe SEAP pentru achiziţii[/quote], a spus Grindeanu.
Totodată acesta a făcut referire și la problema numirii prefecților și ai șefilor instituțiilor deconcentrate din teritoriu, care acum sunt funcționari publici și sunt foarte greu de schimbat din funcții.
[quote]Avem prefecții, care sunt înalt funcţionari publici, şi care de prin 2004 este greu să-i schimbăm. Este o ipocrizie! De fiecare dată când s-a schimbat câte un guvern s-au schimbat prefecţi, subprefecţi ş.a.m.d. Ne minţim de 13 ani, de 14 ani, indiferent ce Guvern a fost la conducerea ţării. De aceea, fiind şi reprezentantul Guvernului în teritoriu, este normal să trecem aceste funcţii, ca să dau doar un exemplu, a avea prefectul post de demnitate publică, de secretar de stat, pe salariu de secretar de stat, astfel încât schimbările să fie cât se poate de normale şi să ieşim din această ipocrizie, unde ne furăm singuri căciula de vreo 13-14 ani. Ba mai mult decât atât, procesul ăsta oricum desfăşurându-se, mai ne şi costă foarte mulţi bani. Prefectul este în corpul înalţilor funcţionari publici, inspectori guvernamentali, şi merg din judeţ să numere gropile sau să facă sarcinile pe care le dă prefectul din județul respectiv. Sunt plătiți din bani publici. Vreau să vă spun că suntem de acord că este o chestiune care ține de a ne fura singuri pălăria și suntem într-o zonă de ipocrizie. Mai mult decât atât, inclusiv șefii deconcentratelor sunt reprezentanții ministerelor și trebuie să aplice Programul de Guvernare în județ. Program de Guvernare care a fost votat de oameni, de Parlament, iar Guvernul trebuie să-l pună în aplicare. Și aici trebuie să găsim o soluție în cel mai scurt timp, astfel încât să mergem pe aceeași țintă. Nu are rost să ne furăm singuri pălăria[/quote], a spus Sorin Grindeanu, în timp ce în stânga sa se afla actualul prefect de Brăila, Mădălina Cochino, instalată în funcție de Guvernul Cioloș