Muzica Militară a Brigăzii 10 Geniu „Dunărea de Jos”, alături de Ansamblul de dansuri „Mugurașul” – colaborator al Cercului Militar Brăila, participă zilele acestea la un eveniment cultural de excepție. Între 22 și 25 iunie 2026, artiștii brăileni vor reprezenta cu onoare garnizoana Brăila la prima ediție a Festivalului Muzicilor Militare, organizat în cadrul prestigiosului Festival Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) 2026.
Această primă ediție a Festivalului Muzicilor Militare aduce în prim-plan o fuziune impresionantă între rigoarea cazonă și sensibilitatea artistică, oferind publicului sibian și turiștilor momente memorabile de folclor și muzică de fanfară.
Pe parcursul zilelor de festival, delegația brăileană va susține o serie de reprezentații menite să promoveze valorile culturale și bogatele tradiții militare românești.
Conform programului, artiștii vor oferi concerte vocal-instrumentale în locații emblematice ale orașului, precum Piața Huet (pe 23 iunie, de la ora 11.00) și curtea Muzeului Național Brukenthal (pe 24 iunie, de la ora 11.00) și spectacole muzicale și coregrafice de excepție, care vor anima atmosfera în Piața Mare din municipiul Sibiu.
Muzica Militară a Garnizoanei Brăila a luat ființă în anul 1958, la pupitrul său dirijoral perindându-se dirijori precum colonelul Alexandru Turcu, colonelul Gheorghe Andrei, locotenent-colonelul Ioan Ghiocel și colonelul Petrea Gogu. Numeroasele concerte de promenadă susținute în parcurile orașului și în sălile de spectacol precum și vastul repertoriu abordat (format din marșuri, valsuri, uverturi, prelucrări folclorice și de muzică ușoară), au captat pe deplin interesul publicului spectator care a elogiat de fiecare dată calitatea interpretativă a spectacolului oferit. În ceea ce privește palmaresul Muzicii Militare a Garnizoanei Brăila, se înscriu numeroase festivaluri internaționale de gen din Polonia – Cracovia 2000, 2001, 2002 ; Italia – San Remo 2002, 2004; Germania – Regensburg și Bayreuth 2003, 2005, 2007 și Hanovra 2004; Franța – Calais și Albertville 2004, 2010, Bulgaria – Veliko-Târnovo 2022, precum și Parada Muzicală a Națiunilor ,,Musikparade 2023-2025’’ și Bremen Tattoo 2024, festivaluri în cadrul cărora muzica militară brăileană a reprezentat România la cel mai înalt nivel artistic.
Muzica Militară a Garnizoanei Brăila a dezvoltat o colaborare permanentă cu Ansamblul de Dansuri Populare ,,Mugurașul’’al Palatului Copiilor Brăila, coordonat de către maestrul coregraf Marius-Sandrino Epure, cu Ansamblul de Dansuri Grecești ,,Pandora’’, coordonat de către domnul Haraga Constantin, cu trupa de majorete a Cercului Militar Brăila, precum și cu o serie de soliști vocali și instrumentiști din regiune.
sursa foto: sibfest.ro
