Duminică dimineață, doar câteva zeci de brăileni au asistat alături de oficialități la manifestările prilejuite de ”Ziua Drapelului”.
Căldura sufocantă, încă de la primele ore ale dimineții, i-a făcut pe brăileni să renunțe la a mai veni pe Platoul din Piața Independenței, unde s-au desfășurat manifestările dedicate Zilei Drapelului. Marii absenți au fost proaspătul președinte al CJ Brăila, Iulian Francisk Chiriac și fostul primar Aurel Simionescu, dar și
Sâmbătă seara, ora 20.00, în Piaţa Independenţei, a fost coborât Drapelului României, în prezenţa comandantului gărzii de onoare şi a unui trompetist, pe semnalul „Stingerea” și apoi a fost dus la Catedrala „Naşterea Domnului”, unde a rămas pe timpul nopţii.
Duminică, 26 iunie 2016, de la ora 9.00, la Catedrala „Naşterea Domnului” a avut loc Sfinţirea Drapelului României de către un sobor de preoţi, apoi a fost adus în Piaţa Independenţei, unde prefectul Mădălina Cochino a rostit o alocuţiune referitoare la sărbătorirea Zilei Drapelului Naţional. După ce oficialitățile au sărutat drapelul, acesta a fost ridicat pe catarg pe acordurile imnului național.
Manifestările s-au încheiat cu defilarea Gărzii de onoare.
Tricolorul românesc era cunoscut încă din deceniul 4 al secolului XIX drept simbol național cu cel puțin un deceniu înainte de oficializarea sa
În timpul revolutiei de la 1848 Tricolorul a fost adoptat ca simbol al națiunii în prima zi a victoriei revoluției burghezo – democratică (1848 – 1849), 14/26 iunie, când a vut loc abdicarea domnitorului Gheorghe Bibescu, instaurarea Guvernului provizoriu de la București și promulgarea decretului nr. 1 de instituire a drapelului național.
Revoluționarii de la 1848, atât cei din Transilvania, cât și cei din Țara Românească, au arborat steagul tricolor, ca simbol al luptei lor, având inscripționat lozinca: „Frăția”: „Dreptate – Frăție” și dându-i denumire de „stindard al libertății”. O lună mai târziu, „văzând cu nu s-a înțeles încă cum trebuiesc făcute stindardele naționale“, decretul guvernamental nr. 252, din 13 iulie 1848, preciza din nou că “stindardele vor fi tricolore. Culorile sunt: albastru închis, galben deschis și roșu carmin”. Ele vor fi dispuse vertical și vor fi aranjate în ordinea următoare: „lângă lemn vine albastru, apoi galben și apoi roșu fâlfâind“. În Adunarea populară desfășurată pe dealul Filaretului din București, în ziua de 15 iunie 1848, s-a celebrat ziua de 11 iunie, începutul revoluției, ”zi de mântuire pentru toată România”, sub flamurile tricolore. Tot în acel an istoric 1848, în acea impresionantă Adunare de la Blaj, 3/15 mai, s-a înălțat „flamura cea mare tricoloră a națiunii române”, a întregii națiuni române.
Potrivit unei alte ipoteze tricolorul se impune ca drapel național in 1859, odată cu dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, culorile steagului fiind dispuse însă pe orizontală. Primul drapel din 1859, aflat în uz pina in 1862, a avut fîșia albastră plasată sus, urmând ca, în a doua parte a domniei lui Cuza, fâșia roșie sa fie dispusă pe partea superioară. După venirea lui Carol I, steagurile vor avea benzile dispuse pe verticală, România aliniindu-se astfel regulilor respectate de steagurile europene.
Ziua Drapelului Național a fost instituită pentru a marca ziua de 26 iunie 1848, când Guvernul revoluționar a decretat ca Tricolorul – roșu, galben și albastru – să reprezinte steagul național al tuturor românilor; cele trei culori împărțite în mod egal reprezintă principiul egalității, orientarea culorilor în sus semnifică verticalitatea, cifra trei este numărul perfect, pe lângă țara noastră mai existând alte trei țări europene tradiționale cu steagul tripartit în mod egal și vertical: Franța, Italia și Belgia.
