ProBr

Galerie foto: S-au stabilit finalistii campionatului national de box U 22

Galerie foto: S-au stabilit finalistii campionatului national de box U 22
Galerie foto: S-au stabilit finalistii campionatului national de box U 22
Galerie foto: S-au stabilit finalistii campionatului national de box U 22

Campionatul național de box pentru sportivi sub 22 de ani, ce se desfășoară în aceste zile la Brăila, se apropie de final. Vineri după amiază, în Sala Sporturilor CSM Brăila, din strada Carantina, s-au desfășurat meciurile din semifinale, iar sâmbătă dimineață, de la ora 11.00, vor avea loc finalele la cele 10 categorii de greutate.

Gala de vineri după amiază a programat 10 meciuri din semifinale la cinci categorii de greutate. La categoriile 52 kg și +91 kg s-au prezentat doar câte doi sportivi, astfel că se va boxa direct în finală, iar la alte trei categorii de greutate semifinalele s-au disputat în gala de joi.

Din cele 10 meciuri programate vineri după amiază, jumătate s-au încheiat înainte de limită, iar în celelalte victoria a fost decisă la puncte. Gala a fost umbrită și de un eveniment medical. Arbitrul Vasile Panţica din Focșani a făcut o criză de epilepsie în timpul meciului dintre Norbert Cojocaru și Daniel Costea, în timp ce se afla la masa de jurizare.

Rezulatatele galei de vineri:

categoria 60 kg: Ștefan Marcu (Farul Constanța) l-a învins prin abandon în repriza a doua pe Adrian Voicu (LPS Banatul Timișoara). Marcu va boxa sâmbătă în finală cu Vasile Suciu (CSM Sibiu), care a câștigat la puncte, decizie 5-0, meciul cu George Ceparu (CSM Călărași).

categoria 64 kg: Nicușor Ciobanu (SCM Bacău) a fost declarat învingător la puncte, decizie 4-1, în meciul cu Florin Șchiopu (CSM Călărași). Antrenorii pugilistului de la Călărași au contestat vehement decizia arbitrilor. Frații Anghel au insinuat că nu s-a dorit ca la această categorie să fie o finală între doi pugiliști de la Călărași. În cealaltă semifinală la această categorie de greutate călărășeanul Daniel Costea l-a învins la puncte, decizie 5-0, pe Norbert Cojocaru (Universiatatea Cluj Napoca).

categoria 69 kg: Adrian Bărbieru (CSM Brăila) n-a resistat în ring decât o repriză în fața lui Adrian Botușan (CSM Suceava), care a câștigat prin abandon în repriza a doua. În cealaltă semifinală a categoriei, brăileanul Marian Pița, în prezent legitimat la Steaua București, l-a învins prin abandon în repriza a doua pe Daniel Baran (SCM Craiova). Pugilistul brăilean i-a aplicat două upercuturi la ficat sportivului din Craiova, care a fost numărat de două ori în prima repriză, fiind salvat de gong la a doua numărătoare. Chiar dacă s-a ridicat, Baran nu a mai continuat în repriza a doua.

categoria 75 kg: Dănuț Ionescu (CSM Rm. Vâlcea) l-a învins prin KO în repriza a doua pe Adrian Feraru de la Artro Slatina, după ce sportivul slătinean a fost trimis de două ori la podea la interval de mai puțin de un minut. Ionescu va boxa în finală cu Adrian Olteanu de la CSM Slatina, care l-a învins la puncte, decizie 3-2, pe Vlad Miron de la CSM Cluj Napoca.

categoria 81 kg: Andrei Arădoaie (Dinamo București), a avut nevoie de mai puțin de un minut pentru a-și adjudeca victoria în meciul cu Samuel Canța (CSM Timișoara). Nici nu începuse bine meciul că Arădoaie i-a administrat câteva lovituri puternice adversarului, iar antrenorul timișoreanului a aruncat prosopul și a oprit meciul. În finala acestei categorii Andrei Arădoaie va boxa cu Lucian Sălăgean (Rapid București), care l-a învins la puncte, decizie 5-0, pe Andrei Serdean (U Cluj).

Celelate finale programate sâmbătă dimineață, de la ora 11.00, sunt:
categoria 46-49 kg: Andrei Băjan (Târgoviște) – Dragoș Manu (Buzău)

categoria 52 kg: Gabriel Ștefan (Târgoviște) – Andrei Ciubotaru (Bacău)

categoria 56 kg: Sebastian Arbuz (Bacău) – Robert Jitaru (Steaua București)

categoria 91 kg: Denis Berciu (Lugoj) – Ion Marin (CSM Călărași)

categoria +91 kg: Alberto Ispas (Craiova) – Daniel Berciu (Dinamo București).

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •