Gabriel Musceleanu, în calitate de persoană fizică, a făcut apel împotriva sentinței civile nr. 321/2024 din 02.05.2024 pronunțată în dosarul nr. 809/113/2024 de Tribunalul Brăila întrucât este netemeinică și nelegală, intimata fiind Partidul Alianța pentru Unirea Românilor, filiala Brăila.
Musceleanu solicită admiterea apelului și în rejudecare să se dispună schimbarea hotărârilor atacate, în sensul admiterii cererii împotriva hotărârilor Biroului Județean de Circumscripție nr. 9, Brăila, din data de 30.04.2023 de acceptare a candidaturilor la alegerile locale din 09 Iunie 2024 ale candidaților consilieri județeni ai Partidului Alianța pentru Unirea Românilor la Consiliul Județean Brăila, și a candidaturii numitului Marian Simion, candidat al Partidului Alianța pentru Unirea Românilor, pentru funcția de președinte al/in cadrul Consiliului Județean Brăila, județul Brăila, în baza cărora solicită ca instanța să dispună respingerea candidaturilor acestora, având in vedere faptul ca aceasta este nelegală și netemeinică.
Musceleanu spune că aceste candidaturi au fost depuse cu încălcarea dispozițiilor din Legea 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. Acesta susține că depunerea candidaturilor se face în baza semnăturii președintelui organizației județene, iar Partidul AUR Brăila, ”NU ARE PREȘEDINTE ALES, Cl DOAR Președinte INTERIMAR sau COORDONATOR, prin urmare, semnătura acestuia NU are forță juridică!”. Acesta a invocat în cele susținute și art. 47 alin. (l), lit. g) din Statutul AUR, în care se spune că ”TOATE listele de candidați, TREBUIE SEMNATE DE CĂTRE PREȘEDINTELE FILIALEI JUDEȚENE și de către secretarul acesteia”. Musceleanu spune că în situația în care listele au fost semnate de către o persoană fără calitate de președinte plin/ales, NU se interpretează că este ”conducerea” partidului, așa cum prevede Legea 115/2015 și în aceste condiții acestea sunt în mod evident LOVITE DE NULITATE
Musceleanu susține în continuare și faptul că listele de susținători, precum și listele de candidați depuse de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor, au sigla Alianței AUR, cu care participă la alegerile pentru Parlamentul European, unde Partidul AUR este într-o alianță cu Partidul Republican din România și cu partidul Național Conservator Român.
Gabriel Muscelean, care este și candidatul partidului SOS la Primăria Brăila, spune că prin admiterea candidaturilor pentru Partidul AUR în condițiile expuse se dovedește că la Brăila, PSD are nevoie de AUR pentru formarea unei majorități după alegerile din 9 iunie.