
SCM Craiova, echipa gafelor conducerii administrative în actuala ediţie de campionat, se află într-un nou scandal de încălcare a regulamentelor handbalului românesc, după ce în nu mai puţin de patru meciuri din retur, cu Dunărea Brăila, Neptun Constanţa, HCM Rm. Vâlcea şi CSM Ploieşti, a folosit-o pe ucraineanca Iulia Snopova, fără drept de joc. Acesteia îi expirase inclusiv viza de şedere în România, dar şi permisul de muncă. Practic, indolenţa conducătorilor craioveni a mers până la a trimite în teren o jucătoare aflată ilegal în România. Primii care au sesizat FRH privind această situație au fost cei de la HC Dunărea Brăila, urmaţi de cei de la CSU Neptun, care au înaintat un memoriu la Federaţie.
Conform regulamentelor FRH folosirea unei jucătoare fără drept de joc se sancţionează cu pierderea meciului respectiv cu scorul de 0-10 şi scăderea unui punct în clasament. Numai că regulamentul prevede că dreptul de joc al unei jucătoare poate fi contestat înaintea, în timpul şi la maxim 10 minute după încheierea unui meci. Situaţia de faţă însă nu se încadrează în cele normale, pentru că doar clubul la care este legitimată jucătoarea şi federaţia pot cunoaşte, în orice moment, dacă o jucătoare străină are toate actele în regulă. Așadar, FRH-ul condus de Alexandru Dedu trebuia să se sesizeze în privința acestui aspect și nu cluburile împotriva cărora a evoluat Snopova. Federația, însă, a dormit în bocanci și SCM Craiova a jucat nu mai puțin de 4 meciuri cu o jucătoare care nu mai avea nici măcar permis de ședere în România. Probabil că dacă HC Zalău ar fi fost implicată într-unul dintre aceste meciuri, Tadici ar fi știut, așa cum a știut și că în meciul din tur cu SCM Craiova, oltenii nu erau în regulă cu achitarea taxei de transfer internațional pentru alte două jucătoare, Carmen Amariei și Hașegan.
Când şi-au dat seama de această problemă, oficialii de la Craiova au şi trimis-o acasă pe ucraineancă, aceasta nemaifăcând parte din lotul Craiovei în ultimele meciuri din sezonul regulat, cu CSM Bucureşti și HCM Roman.
Până în prezent, noua conducere a Federaţiei Române de Handbal păstrează tăcerea cu privire la acest caz. Preşedintele Alexandru Dedu pare mai degrabă preocupat să fie liniște și pace, iar lucrurile să rămână așa cum au picat. Pentru că o eventuală penalizare a Craiovei cu pierderea celor 4 meciuri cu 0-10 și sancționarea echipei cu 4 puncte penalizare ar schimba radical clasamentul și programul din play-off și play-out.
Scuza lui Dedu este una demnă de un elev de gimnaziu prins cu tema nefăcută. El spune că e prea nou în fruntea Federației (probabil abia a aflat unde sunt grupurile sanitare și cum îi cheamă pe angajații FRH) și nu putea să rezolve toate problemele într-o lună de zile. Numai că această problemă este una care poate decide clasamentul final, echipele care vor reprezenta România în cupele europene, pentru că de retrogradare se pare că nu va mai fi cazul, urmând să se revină la sistemul cu 14 echipe. Dacă FRH ar fi aplicat regulamentele, chiar și în al doisprezecelea ceas, HC Dunărea Brăila ar fi terminat sezonul regulat pe locul 3 și ar fi întâlnit pe HCM Roman în meciurile decisive din play-off în Polivalenta brăileană. Reamintim că în meciul din retur cu SCM Craiova, HC Dunărea Brăila a terminat la egalitate 23-23, iar Snopova a fost golgetera Craiovei cu 8 goluri marcate.
Alexandru Dedu a spus:
Toate memoriile depuse după terminarea sezonului regulat sunt tendenţioase. Nu poţi să faci contestaţii după 1-2 sau 4 luni distanţă de la un meci.
Acesta ar fi putut să invoce însă faptul că, de exemplu, meciul Brăilei cu Craiova a avut loc cu două zile înainte ca el să fie ales mare șef la FRH.
Dar interesele FRH se pare că sunt pentru echipele din Roman și Brașov, acolo unde antrenori sunt secunzii lui Gheorghe Tadici. Tadici, care se află și el într-un alt scandal în care FRH doarme ca… „mortul în păpușoi”. Conducerea grupării CSM Bucureşti a contestat dreptul de a sta pe banca echipei HC Zalău, al antrenorului Gheorghe Tadici, care este şi membru în Consiliul de Administraţie al FRH. Conform regulamentelor FRH, cele două calităţi sunt incompatibile. Iar dacă echipa lui Tadici ar fi fost afectată într-un fel de folosirea Iuliei Snopova fără drept de joc, sigur Federația ar fi judecat cu altă măsură aspectul, chiar dacă sesizarea s-ar fi făcut cu trei zile înaintea meciurilor din play-off și play-out.
Așadar, din câte se pare, schimbarea lui Gațu cu Dedu nu a vindecat deloc cancerul din handbalul românesc, ba dimpotrivă, se pare că acesta s-a accentuat.